– ASOCIAŢIILE DE MARKETING ÎN AGRICULTURĂ
Caracterul complex al serviciilor de marketing la nivelul sferei producţiei agroalimentare implica infiintarea asociatiilor de marketing în agricultură ( AMA ) ca suport de formare a calitatii profesionale a consultantilor in acest domeniu.
3.5.1. – Înfiinţarea şi obiectivele AMA
În numeroase situatii, specificul productiei agricole a determinat aparitia de intreprinderi industriale care sa valorifice produsele agricole din zona sau sa serveasca productiei agricole. Exemlle edificatoare constituie amplasarea fabricilor de conserve din legume si fructe in apropierea bazinelor legumicole, pomicole si viticole (Vadeni, Baiculesti, Valea Rosie, Arad, Carei, Cotnari, Valenii de Munte), a fabricilor textile in ariile de cultura a inului si canepii (Gheorghieni, Beclean, Adjud), de crestere a ovinelor (Sibiu, Cisnadie, Brasov etc.), a celor de panificatie in ariile de cultura a cerealelor, a celor de industrializare a laptelui in ariile de crestere a bovinelor etc.
3.5.1.1. – Necesitatea infiintarii AMA
Infiintarea AMA constituie primele incercari in vederea pregatirii producatorilor agricoli pentru a face fata cerintelor impuse pe pietele organizate. AMA reprezinta in actuala etapa singura structura prin care multitudinea micilor au posibilitatea accesarii tuturor formelor moderne de valorificare a productiei agricole.
Asociatiile de marketing ajuta producatorii asociati sa obtina venituri mai mari prin vanzarea unor cantitati mai mari de produse, de calitate mai buna, la preturi mai mari. In cadrul asociatiei se pot aduna cantitati mai mari de produse, care sunt apoi sortate, calibrate, depozitate, prelucrate, ambalate si transportate direct pe piata sau vandute cu ridicata. Se incheie contracte cu clientii pentru cantitati mai mari de produse si la preturi avantajoase.
Prin asociere se reduc cheltuielile de productie deoarece se obtin cantitati mai mari de produse, in conditii de eficienta mai ridicată.
AMA se dotează cu spatii si mijloace moderne pentru realizarea tuturor activitatilor necesare vanzarii produselor. Investitiile sunt realizate la nivel de asociatie, nu la nivel de producator.
3.5.1.2. – Obiectivele AMA
In mod sintetic obiectivele generale urmarite in cadrul AMA se refera la urmatoarele:
- cresterea veniturilor membrilor asociati din vanzarea produselor lor;
- imbunatatirea calitatii produselor;
- marirea puterii de negociere a producatorilor asociati;
- reducerea cheltuielior de productie si comercializare;
- castigarea si pastrarea de noi piete;
- procurarea de produse sau servicii necesare agriculturii la preturi mai mici.
Analizandu-se aceste obiective ale AMA la infiintarea AMA trebuie sa se tina cont de potentialul comercial al agriculturii regiunii, judetului, respectiv comunei in care se va amplasa AMA.
AMA trebuie infiintate in apropierea zonelor cu potential productiv ridicat si de preferat in apropierea zonelor cu consumuri (intermediare sau finale) ridicate, fiind
*) Prelucrat după Bohatereţ, M. V., 2001
organizate pe produse sau grupe de produse complementare. Asociaţiile se constituie pe criteriul grupelor de produse agricole şi alimentare care pot fi produse, procesate şi valorificate împreună cum sunt: cereale, morarit, panificatie; cartofi, fructe si legume proaspete; flori si plante ornamentale; animale vii si pasari; conserve de legume si fructe; lapte, produse lactate si oua; carne si preparate din carne; peste si produse din peste; plante tehnice si prelucrare.
AMA sunt presoane juridice de drept privat, constituite prin libera asociere a producatorilor agricoli si a procesatorilor de materii prime de origine vegetala si animala. Membri asociati pot fi persoane fizice sau persoane juridice.
Scopul asociatiei il constituie cresterea veniturilor producatorilor agricoli si promovarea comertului de produse agroalimentare la standarde europene. Asociatia faciliteaza vanzarea de catre producatorii agricoli asociati a produselor agricole, atat in stare bruta, cat si in stare procesata.
În mod structural obiectivele asociatiei pot fi considerate urmatoarele:
a) stimularea producatorilor asociati pentru cresterea si diversificarea productiei de
calitate superioara destinate comercializarii;
b) cresterea calitatii produselor agricole prin sortare, curatire, preambalare si alte operatiuni specifice;
c) imbunatatirea conditiilor de colectare, transport, depozitare, pregatire pentru piata si comercializare;
d) cunoasterea pietelor, prospectarea pietelor noi si gasirea de noi clienti;
e) monitorizarea pietelor pentru crearea bazelor de date privind evolutia preturilor in vederea negocierii si a contracararii concurentei;
f) reorientarea producatorilor pentru ajustarea structurilor de productie agricola in functie de cerintele pietei;
g) asistarea si consilierea tehnica, economica si juridica a producatorilor agricoli asociati pentru realizarea productiei si incheierea, respectiv derularea contractelor privind valorificarea in comun a marfurilor agroalimentare;
h) facilitarea aprovizionarii in comun cu materii, materiale si servicii pentru agricultura precum si pentru procesarea produselor agricole;
i) dezvoltarea functiunii de preprocesare si procesare primara a productiei agricole destinate pietei;
j) cresterea gradului de industrializare a productiei agricole;
k) dezvoltarea retelei de control si analiza a produselor agroalimentare;
l) producerea si promovarea produselor ecologice;
m) reprezentarea intereselor asociatiilor la stabilirea strategiilor si politicilor locale, regionale si nationale;
n) cresterea gradului de instruire si a nivelului de cunostinte profesionale ale producatorilor asociati;
o) organizarea campaniilor de publicitate si promotionale;
p) promovarea activitatilor moderne de marketing agroalimentar pe baza cooperarii prin asociatii;
q) eliminarea speculei si a pierderilor;
r) distribuirea produselor agricole, de la producator la consumator, pe calea cea mai scurta in conditii de eficienta ridicata;
s) promovarea produselor agroalimentare pe piata externa.
Obiectivele asociatiei se vor realiza exclusiv in folosul producatorilor agricoli asociati elemente care pot fi încă detaliate.. Asociatia va functiona pe baza gestiunii economice proprii.
luni, 6 august 2007
Filiera produselor agroalimentare
FILIERA PRODUSELOR AGROALIMENTARE
Politica alimentară reprezintă o componentă importantă a politicii de dezvoltare economico-sociala a fiecărei ţări. Prin intermediul ei se stabilesc previziunile privind satisfacerea nevoilor alimentare a populaţiei, în cadrul politicii de nivel de trai şi mijloacele prin care ea urmează să fie realizată. La formularea politicii alimentare este necesar să se aibă în vedere ansamblul obiectivelor ce se cer a fi satisfăcute în sistemul complex producţie-consum.
CONTINUŢUL ŞI FUNCŢIONAREA FILIERELOR AGROALIMENTARE
In literatura de specialitate (Büblot, G., 1991), noţiunea de filieră este definită ca un ansamblu al activităţilor desfăşurate şi funcţiilor asumate de agenţii economici implicaţi în cadrul unui circuit parcurs de un produs sau grupă de produse de la producătorul agricol până la consumatorul final. Principalele activităţi încadrate într-o filieră pot fi considerate: producţia, colectarea, transformarea, distribuţia şi consumul.
Pentru produsele agricole şi agroalimentare pot fi delimitate următoarele trei tipuri de filiere (după Montigaud, J., - C., 1995):
- filiere care funcţionează cu stocuri intermediare, stocuri ce sunt cunoscute şi sub numele de stocuri de securitate sau de anticipatie.
- filiere care funcţionează cu stocuri tampon previzionale existente la nivelul teritorial cu durată limitată.
In literatura de specialitate (Istudor N., 2000), frecvent este folosit termenul de "logistica de distribuţie" în locul termenului de "distribuţie fizică". Asociaţia Americană de Marketing defineşte logistica de distribuţie mişcarea şi manipularea bunurilor de la locul unde acestea sunt produse la cel la care sunt consumate şi utilizate.
- filiere care funcţionează într-o ritmicitate diferită şi anume: în flux lent (cu stocuri), în flux continuu (uniform în acest caz neexistând stocuri), fluxuri la cerere (care răspund în mod prompt cererii de produse). Natura ritmicităţii fluxurilor determină organizarea internă a intreprinderilor furnizoare.
Necesitatea unui studiu al filierei este considerat inerent în agromarketing, acesta putănd fi încadrat în două etape:
- etapa descriptivă prin care se face identificarea filierei (cu referire la produs şi/sau grupa de produse, agenţii economici implicaţi, operaţiile şi/sau fazele specifice etc.);
- etapa explicativă unde are loc cunoaşterea mecanismelor de regularizare a filierei (analizându-se în mod deosebit structura şi funcţionarea pieţelor, modalitaţile de intervenţie a statului, sistemul de planificare, etc.).
Logistica şi filiera agroalimentară
Fenomenul logistic este legat de tehnicile de transport şi depozitare, informaţie şi procedeele de tratare a informaţiei, modalitaţile de gestiune, etc., prin toate acestea urmărindu-se un avantaj concurenţial.
Logistica în cadrul pieţei agroalimentare are drept obiect să asigure:
- concordanţa funcţională dintre produsul alimentar fabricat şi nevoia alimentară medie a segmentului de consumatori sau a componenţilor acestuia preconizată a fi satisfacută. Pe măsură ce se aprofundează studiile privind cererea alimentară şi se pun în evidenţă componentele ei specifice, este important să se asigure logistica distribuţiei pentru produsele agroalimentare care să le satisfacă mai corespunzator;
- concordanţa spatială între producţia de materii prime şi cea alimentara pe de o parte, şi geografia cererii alimentare pe de altă parte, ceea ce implică organizarea filierelor de produse agroalimentare (care urmăreşte echilibrarea cererii din zonele de consum cu oferta din zonele furnizoare):
- concordanţa cantitativă între volumul ofertei de produse agroalimentare şi dimensiunile cererii consumatorului. Pot exista şi situaţii de echilibru cantitativ în acele zone geografice în care volumul de materii prime necesare producţiei şi consumului agroalimentar coincide (este egal) cu consumul zonal;
- concordanţa temporală, prin a carei asigurare trebuie realizată corelarea dintre desfăşurarea continuă sau sezoniera a producţiei, respectiv distribuţiei şi a cererii agroalimentare. De aici necesitatea existenţei unor programe etapizate în cadrul pieţei, între oferta agroalimentară reprezentată prin sistemul producţie-distribuţie, cu consumul efectiv care reprezintă materializarea cererii.
Ca atare logistica reprezintă un instrument strategic în distribuţia produselor care poate fi delimitată printr-o definire operatională (logistica fiind considerată un ansamblu de activitaţi având ca scop plasarea unei cantităţi de produse la costuri scăzute şi în momentul în care există o cerere) şi o definire funcţională (prin care logistica este domeniul de fundamentare stiinţifică în cadrul circulaţiei cantităţilor de produse şi a informaţiilor necesare în acest circuit, dirijare prin distribuitori, în vederea satisfacerii nevoilor consumatorului).
Această interpretare logistică de distribuţie grupează următoarele părţi funcţionale: input-ul (cu referire la introducerea în sistem a obiectivelor procesului de transfer a produselor); procesul (reprezentând toate activităţile care sunt necesare pentru rezolvarea obiectivului); output-ul logisticii de distribuţie (materializat prin service-ul de livrare atins în procesul logistic); reacţia feed-back (ce are loc între structurile funcţionale ale procesului logistic).
In fapt, logistica în sfera marketingului încadrează patru elemente:
- alegerea unui obiectiv strategic efectuat în funcţia pieţei;
- gestiunea fluxurilor fizice;
- gestiunea informaţiilor;
- gestiunea fluxurilor financiare pe tot parcursul filierei.
De aici se poate deduce că ansamblul activităţilor logistice pot fi fundamentate din punct de vedere tehnic (cu referire la circuitul cantitativ al produselor şi al informaţiilor, asigurarea calitaţii produselor etc.), legislativ şi politic (privind reglementările asupra nivelurilor).
*) Deci între momentul obţinerii produselor agroalimentare şi până în momentul consumului efectiv intervine o serie de procese ce reprezintă logistica acestora. Ca atare logistica evidenţiază succesiunea firească (logică) a operaţiilor de transport, manipulări, depozitări, etalare, achizitionare etc., la care participă produsul cu ocazia transferării lui de la producător la consumator. De asemenea indică variantele de operaţii de pregătire şi finisare pe care le face consumatorul pentru crearea condiţiilor dorite pentru servirea produsului. Există o mare varietate de logistici a produselor agroalimentare, fiecare cu particularităţi proprii în ceea ce priveşte trebuinţele faţă de alimentele respective. Cele mai reprezentative sunt următoarele: logistici ale produselor ce nu necesită lucrări deosebite (cu referire la produsele agroalimentare care prin starea în care se află corespund trebuinţele umane, cum sunt legumele, fructele, mierea etc.); logistici ale produselor ce se asociază cu alte structuri alimentare cu referire la producerea acelor alimente considerate complete prin asocierea mai multor purtători alimentari, creând o utilitate alimentară mai apropiată de necesităţile de consum. Intre alimente de naturi diferite dar în cadrul aceleiaşi grupe de purtători alimentari, cum pot fi de exemplu alimentele făinoase, legumele etc., există logistici ale ansamblurilor de alimente şi structuri pentru protecţie şi manipulare. In acest fel logistica procesului agroalimentar are avantajul de a indica momentele pe care le parcurge acesta, iar pentru fiecare din ele pot fi identificate funcţiile ce urmeaza a fi asigurate în fazele de concepere şi fabricaţie a produsului însaşi.
Integrarea în filieră
Agentul economic încadrat într-o filiera, trebuie să cunoască nu numai structura acesteia dar şi principalele caracteristici care-i determină funcţionalitatea (fig. 11.1 şi 11.2). Ne referim la următoarele elemente aferente circuitului din cadrul filierei:
1) Dimensiunile şi modalitatea de alcătuire a diferitelor circuite funcţionale, care pentru produsele agricole şi agroalimentare se pot încadra în:
2) Importanţa relativă a subsectoarelor socio-economice şi gradul de eterogenitate a filierei. Sunt frecvente cazurile în care circuitul produsului agricol, încadrează sectorul privat (mai ales în situaţia producţiei), sectorul cooperatist (pentru activităţile de achiziţie, depozitare, livrare), sectorul de stat (în transformare mai ales) şi un ansamblu al sectoarelor de stat, cooperatiste sau private în activităţile de comercializare en gros sau en detail.
3) Gradul de capitalizare a filierei din punct de vedere al intermediarilor sau a subsectoarelor funcţionale care o compun. In cazul filierei produselor agroalimentare agentul economic intermediar poate fi preponderent pentru orice activitate.
4. Numărul mare de mărci şi repartiţia proprietăţilor asupra acestora Se poate considera un element al producţiei agricole şi derivatele acestor produse ce există în filiera.
5. Coeficientul (procentul) de penetraţie al capitalului străin în diferite puncte ale filierei.
6. Structura valorică a produsului final raportată pentru fiecare etapă
Ca atare circuitele de valorificare a produselor agricole cu intermediari se pot desfăşura într-o multitudine de variante, în raport de numărul, felul şi modul în care aceşti agenţi economici intervin în filiera respectivă. Astfel pot exista:
- varianta "producător - unitate de desfacere en detail - consumator", care constituie cel mai scurt canal de distribuţie cu intermediari . Pe un asemenea circuit pot fi găsite produse diferite cum sunt grâu, porumb, legume, ouă, carne, etc., precum şi produse alimentare “ biologice-ecologice”;
-varianta "producător - depozit al societăţilor specializate în desfacerea en detail - unitate de desfacere en detail - consumator". In acest caz aprovizionarea magazinelor se face prin depozitele de păstrare, de repartizare sau prin centrele de achiziţii şi recepţie care sunt organizate ca asociaţii comerciale sau funcţionează sub alte forme legal constitute. Aici se încadrează legumele şi fructele produse în plin sezon şi destinate consumului în stare proaspătă;
-varianta "producător - proces de industrializare - depozitare -unitate de desfacere en detail - consumator". In această variantă în cadrul circuitului apar verigi ca: depozitarea (cu referire la operaţiile de stocaj pentru produsele destinate formării şi conservării rezervei de stat, stocurilor furajere etc.), prelucrarea şi ambalarea produselor (efectuate de agenţi economici specializaţi în industrializare şi/sau semiindustrializarea produselor), preambalarea etc. Se încadrează în mod deosebit produsele agricole destinate păstrării de lungă durată în vederea consumului în stare proaspătă şi produsele recoltate în plin sezon destinate industrializării.
Politica alimentară reprezintă o componentă importantă a politicii de dezvoltare economico-sociala a fiecărei ţări. Prin intermediul ei se stabilesc previziunile privind satisfacerea nevoilor alimentare a populaţiei, în cadrul politicii de nivel de trai şi mijloacele prin care ea urmează să fie realizată. La formularea politicii alimentare este necesar să se aibă în vedere ansamblul obiectivelor ce se cer a fi satisfăcute în sistemul complex producţie-consum.
CONTINUŢUL ŞI FUNCŢIONAREA FILIERELOR AGROALIMENTARE
In literatura de specialitate (Büblot, G., 1991), noţiunea de filieră este definită ca un ansamblu al activităţilor desfăşurate şi funcţiilor asumate de agenţii economici implicaţi în cadrul unui circuit parcurs de un produs sau grupă de produse de la producătorul agricol până la consumatorul final. Principalele activităţi încadrate într-o filieră pot fi considerate: producţia, colectarea, transformarea, distribuţia şi consumul.
Pentru produsele agricole şi agroalimentare pot fi delimitate următoarele trei tipuri de filiere (după Montigaud, J., - C., 1995):
- filiere care funcţionează cu stocuri intermediare, stocuri ce sunt cunoscute şi sub numele de stocuri de securitate sau de anticipatie.
- filiere care funcţionează cu stocuri tampon previzionale existente la nivelul teritorial cu durată limitată.
In literatura de specialitate (Istudor N., 2000), frecvent este folosit termenul de "logistica de distribuţie" în locul termenului de "distribuţie fizică". Asociaţia Americană de Marketing defineşte logistica de distribuţie mişcarea şi manipularea bunurilor de la locul unde acestea sunt produse la cel la care sunt consumate şi utilizate.
- filiere care funcţionează într-o ritmicitate diferită şi anume: în flux lent (cu stocuri), în flux continuu (uniform în acest caz neexistând stocuri), fluxuri la cerere (care răspund în mod prompt cererii de produse). Natura ritmicităţii fluxurilor determină organizarea internă a intreprinderilor furnizoare.
Necesitatea unui studiu al filierei este considerat inerent în agromarketing, acesta putănd fi încadrat în două etape:
- etapa descriptivă prin care se face identificarea filierei (cu referire la produs şi/sau grupa de produse, agenţii economici implicaţi, operaţiile şi/sau fazele specifice etc.);
- etapa explicativă unde are loc cunoaşterea mecanismelor de regularizare a filierei (analizându-se în mod deosebit structura şi funcţionarea pieţelor, modalitaţile de intervenţie a statului, sistemul de planificare, etc.).
Logistica şi filiera agroalimentară
Fenomenul logistic este legat de tehnicile de transport şi depozitare, informaţie şi procedeele de tratare a informaţiei, modalitaţile de gestiune, etc., prin toate acestea urmărindu-se un avantaj concurenţial.
Logistica în cadrul pieţei agroalimentare are drept obiect să asigure:
- concordanţa funcţională dintre produsul alimentar fabricat şi nevoia alimentară medie a segmentului de consumatori sau a componenţilor acestuia preconizată a fi satisfacută. Pe măsură ce se aprofundează studiile privind cererea alimentară şi se pun în evidenţă componentele ei specifice, este important să se asigure logistica distribuţiei pentru produsele agroalimentare care să le satisfacă mai corespunzator;
- concordanţa spatială între producţia de materii prime şi cea alimentara pe de o parte, şi geografia cererii alimentare pe de altă parte, ceea ce implică organizarea filierelor de produse agroalimentare (care urmăreşte echilibrarea cererii din zonele de consum cu oferta din zonele furnizoare):
- concordanţa cantitativă între volumul ofertei de produse agroalimentare şi dimensiunile cererii consumatorului. Pot exista şi situaţii de echilibru cantitativ în acele zone geografice în care volumul de materii prime necesare producţiei şi consumului agroalimentar coincide (este egal) cu consumul zonal;
- concordanţa temporală, prin a carei asigurare trebuie realizată corelarea dintre desfăşurarea continuă sau sezoniera a producţiei, respectiv distribuţiei şi a cererii agroalimentare. De aici necesitatea existenţei unor programe etapizate în cadrul pieţei, între oferta agroalimentară reprezentată prin sistemul producţie-distribuţie, cu consumul efectiv care reprezintă materializarea cererii.
Ca atare logistica reprezintă un instrument strategic în distribuţia produselor care poate fi delimitată printr-o definire operatională (logistica fiind considerată un ansamblu de activitaţi având ca scop plasarea unei cantităţi de produse la costuri scăzute şi în momentul în care există o cerere) şi o definire funcţională (prin care logistica este domeniul de fundamentare stiinţifică în cadrul circulaţiei cantităţilor de produse şi a informaţiilor necesare în acest circuit, dirijare prin distribuitori, în vederea satisfacerii nevoilor consumatorului).
Această interpretare logistică de distribuţie grupează următoarele părţi funcţionale: input-ul (cu referire la introducerea în sistem a obiectivelor procesului de transfer a produselor); procesul (reprezentând toate activităţile care sunt necesare pentru rezolvarea obiectivului); output-ul logisticii de distribuţie (materializat prin service-ul de livrare atins în procesul logistic); reacţia feed-back (ce are loc între structurile funcţionale ale procesului logistic).
In fapt, logistica în sfera marketingului încadrează patru elemente:
- alegerea unui obiectiv strategic efectuat în funcţia pieţei;
- gestiunea fluxurilor fizice;
- gestiunea informaţiilor;
- gestiunea fluxurilor financiare pe tot parcursul filierei.
De aici se poate deduce că ansamblul activităţilor logistice pot fi fundamentate din punct de vedere tehnic (cu referire la circuitul cantitativ al produselor şi al informaţiilor, asigurarea calitaţii produselor etc.), legislativ şi politic (privind reglementările asupra nivelurilor).
*) Deci între momentul obţinerii produselor agroalimentare şi până în momentul consumului efectiv intervine o serie de procese ce reprezintă logistica acestora. Ca atare logistica evidenţiază succesiunea firească (logică) a operaţiilor de transport, manipulări, depozitări, etalare, achizitionare etc., la care participă produsul cu ocazia transferării lui de la producător la consumator. De asemenea indică variantele de operaţii de pregătire şi finisare pe care le face consumatorul pentru crearea condiţiilor dorite pentru servirea produsului. Există o mare varietate de logistici a produselor agroalimentare, fiecare cu particularităţi proprii în ceea ce priveşte trebuinţele faţă de alimentele respective. Cele mai reprezentative sunt următoarele: logistici ale produselor ce nu necesită lucrări deosebite (cu referire la produsele agroalimentare care prin starea în care se află corespund trebuinţele umane, cum sunt legumele, fructele, mierea etc.); logistici ale produselor ce se asociază cu alte structuri alimentare cu referire la producerea acelor alimente considerate complete prin asocierea mai multor purtători alimentari, creând o utilitate alimentară mai apropiată de necesităţile de consum. Intre alimente de naturi diferite dar în cadrul aceleiaşi grupe de purtători alimentari, cum pot fi de exemplu alimentele făinoase, legumele etc., există logistici ale ansamblurilor de alimente şi structuri pentru protecţie şi manipulare. In acest fel logistica procesului agroalimentar are avantajul de a indica momentele pe care le parcurge acesta, iar pentru fiecare din ele pot fi identificate funcţiile ce urmeaza a fi asigurate în fazele de concepere şi fabricaţie a produsului însaşi.
Integrarea în filieră
Agentul economic încadrat într-o filiera, trebuie să cunoască nu numai structura acesteia dar şi principalele caracteristici care-i determină funcţionalitatea (fig. 11.1 şi 11.2). Ne referim la următoarele elemente aferente circuitului din cadrul filierei:
1) Dimensiunile şi modalitatea de alcătuire a diferitelor circuite funcţionale, care pentru produsele agricole şi agroalimentare se pot încadra în:
2) Importanţa relativă a subsectoarelor socio-economice şi gradul de eterogenitate a filierei. Sunt frecvente cazurile în care circuitul produsului agricol, încadrează sectorul privat (mai ales în situaţia producţiei), sectorul cooperatist (pentru activităţile de achiziţie, depozitare, livrare), sectorul de stat (în transformare mai ales) şi un ansamblu al sectoarelor de stat, cooperatiste sau private în activităţile de comercializare en gros sau en detail.
3) Gradul de capitalizare a filierei din punct de vedere al intermediarilor sau a subsectoarelor funcţionale care o compun. In cazul filierei produselor agroalimentare agentul economic intermediar poate fi preponderent pentru orice activitate.
4. Numărul mare de mărci şi repartiţia proprietăţilor asupra acestora Se poate considera un element al producţiei agricole şi derivatele acestor produse ce există în filiera.
5. Coeficientul (procentul) de penetraţie al capitalului străin în diferite puncte ale filierei.
6. Structura valorică a produsului final raportată pentru fiecare etapă
Ca atare circuitele de valorificare a produselor agricole cu intermediari se pot desfăşura într-o multitudine de variante, în raport de numărul, felul şi modul în care aceşti agenţi economici intervin în filiera respectivă. Astfel pot exista:
- varianta "producător - unitate de desfacere en detail - consumator", care constituie cel mai scurt canal de distribuţie cu intermediari . Pe un asemenea circuit pot fi găsite produse diferite cum sunt grâu, porumb, legume, ouă, carne, etc., precum şi produse alimentare “ biologice-ecologice”;
-varianta "producător - depozit al societăţilor specializate în desfacerea en detail - unitate de desfacere en detail - consumator". In acest caz aprovizionarea magazinelor se face prin depozitele de păstrare, de repartizare sau prin centrele de achiziţii şi recepţie care sunt organizate ca asociaţii comerciale sau funcţionează sub alte forme legal constitute. Aici se încadrează legumele şi fructele produse în plin sezon şi destinate consumului în stare proaspătă;
-varianta "producător - proces de industrializare - depozitare -unitate de desfacere en detail - consumator". In această variantă în cadrul circuitului apar verigi ca: depozitarea (cu referire la operaţiile de stocaj pentru produsele destinate formării şi conservării rezervei de stat, stocurilor furajere etc.), prelucrarea şi ambalarea produselor (efectuate de agenţi economici specializaţi în industrializare şi/sau semiindustrializarea produselor), preambalarea etc. Se încadrează în mod deosebit produsele agricole destinate păstrării de lungă durată în vederea consumului în stare proaspătă şi produsele recoltate în plin sezon destinate industrializării.
Ciclul de viata al produselor agricole
CICLUL DE VIATA AL PRODUSELOR AGRICOLE SI
AGROALIMENTARE
Pentru ca produsele să fie considerate satisfăcătoare atât pentru producător cât şi pentru consumator, ele trebuie să se găsească într-un permament circuit de consum, dar şi de modernizare (noţiune interpretată mai ales sub aspectul calitativ).
Ciclul de viaţă al unui produs sau viaţă economică a produsului defineşte perioada dintre momentul lansării pe piaţă a unui produs şi momentul în care el dispare definitiv de pe piaţă, ca urmare fie a dispariţiei nevoilor pentru care a fost creat, fie a apariţiei unui nou produs, care satisface aceleaşi nevoi, dar are parametrii funcţionali superiori. Produsele diferă între ele din punct de vedere al vieţii economice (tab. 15.1).
Aprope toate produsele urmează ciclul de evoluţie, care comporta urmatoarele cinci faze (fig. I5.l): lansarea, acceptarea de către piaţă, dezvoltarea, maturitatea şi declinul.
De menţionat că, majoritatea produselor agricole sunt insensibile la scurgerea timpului, acestea rămânând cu aproape aceeaşi infăţişare chiar dacă nu au acelaşi loc în economie şi în consum. Ca mărfuri, deci ca obiect al activitaţii de vânzare-cumpărare, produsele agroalimentare descriu un ciclu de viaţă, începând cu lansarea şi terminând cu retragerea lor de pe piaţă. Desigur, moartea lor comercială, implicând dispariţia lor de pe piaţă, nu echivalează întotdeauna cu ieşirea lor din consum.
Factorii care determină durata şi ciclul de viaţă al produselor agroalimentare pot fi generali şi specifici.
In grupa factorilor generali pot fi încadraţi progresul tehnico-ştiinţific şi variaţia veniturilor consumatorilor, care accentueaza uzura morală (perimarea) a produselor, existenţa intr-o anumită perioadă pe piaţă, prin aceasta putându-se asigura baza materială pentru creşterea gradului de selectivitate a purtătorilor cererii faţă de oferta de bunuri şi servicii.
Categoria factorilor specifici este reprezentată prin: natura produsului, mărimea gamei de sortimente, posibilitatea ca produsele să primească noi utilizări sau de a fi destinate altor categorii de consumatori, reglementările legislative etc. Un rol deosebit, în toate fazele ciclului de viaţă al produselor, îl constituie calitatea acestora, fiind de dorit o maximizare a duratei fazei de maturitate, care se poate realiza prin:
- asigurarea unei neuniformităţi în vănzare, avându-se totodată în vedere şi câstigarea altor categorii de consumatori potenţiali;
- pe toată durata fazei de maturitate se impune continuarea şi adaptarea mijloacelor şi acţiunilor de informare a consumatorului pe care sortimentele respective le oferă;
- perfecţionarea continuă a calitaţii produsului constituie unul din mijloacele cele mai importante pentru menţinerea interesului consumatorului. In acest sens este necesar să se realizeze o cât mai bună cunoaştere a conţinutului cererii, iar în funcţie de posibilităţile de fabricaţie şi de noile cuceriri ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice, să se facă reproiectarea şi îmbunătăţirea continuă a concepţiei şi execuţiei sortimentelor respective.
In domeniul circuitului produselor agricole şi agroalimentare încadrate în grupa celor de baza (strategice), se poate spune că majoritatea acestor produse, nu prezintă declin. Odată cunoscute şi apreciate de consumatori, ele devin necesare în viaţa oamenilor.
Totodată modificările tehnice, ritmul desfacerilor, uşurinţa de pătrundere a produselor pe aceeasi piaţă, comportamentul consumatorului etc., determină şi la aceste produse un ciclu de viaţă; cu referire la produsele agroalimentare ce rezultă din foarte multe transformări.
In agromarketing curba ciclului de viaţă al produselor este dată de tendinţa evolutivă a tehnologiilor de producţie agricolă, de industrializare şi semiindustrializare, pentru sectorul de fabricaţie. Prin stadiul de perimare pe care 1-a atins un produs se întelege momentul în care a ajuns să fie învechit, demodat, să nu mai fie competitiv în faţa altor sortimente care satisfac mult mai bine cerinţele consumatori lor şi sunt preferate de aceştia. Pe măsura ce procesul de perimare se adânceşte, sortimentele respective sunt înlocuite şi în consecinţă sunt scoase din producţie.
Principalii factori care conduc la perimarea sau uzura morală a unui produs agroalimentar sunt consideraţi următorii (după Niculescu N., 1978):
- Perimarea produsului ca urmare a scăderii calitaţii care se manifestă deobicei după o perioadă îndelungată de fabricaţie a lui, în situaţiile în care exigenţa pentru asigurarea caracteristicilor iniţiale scade şi în procesul tehnologic se înregistrează modificări care influentează negativ asupra performanţelor produsului. Apariţia unor fenomene de perimare de acest gen evidenţiază insuficienţa preocupare pentru calitatea şi competitivitatea produselor pe piaţa şi în acelaşi timp o lipsă de exigenţă din partea agenţilor economici comercializatori şi ai organizaţiilor de control al calităţii.
- Perimarea produsului ca urmare a perfecţionărilor tehnologice ce au avut loc, au drept consecinţă apariţia pe piaţă a unor sortimente cu performanţe tehnice şi economice superioare, mai apropiate de nevoile de utilizare ale consumatorilor şi apreciate de aceştia. Modernizarea care se manifestă în industria alimentară determină perimarea multora din vechile sortimente, care trebuie să fie schimbate în sens novator sau înlocuite cu altele mai eficiente.
- Perimarea produsului ca urmare a modificării cerinţelor consumatorilor reprezintă o altă influenţă ce se manifestă asupra gamei sortimentale. Schimbarea nevoilor consumatorilor, modificarea gusturilor acestora, sunt datorate mutaţiilor sociale produse, ridicării nivelului de trai, a contactului cu alte sortimente considerate mai eficiente şi multor altor cauze.
AGROALIMENTARE
Pentru ca produsele să fie considerate satisfăcătoare atât pentru producător cât şi pentru consumator, ele trebuie să se găsească într-un permament circuit de consum, dar şi de modernizare (noţiune interpretată mai ales sub aspectul calitativ).
Ciclul de viaţă al unui produs sau viaţă economică a produsului defineşte perioada dintre momentul lansării pe piaţă a unui produs şi momentul în care el dispare definitiv de pe piaţă, ca urmare fie a dispariţiei nevoilor pentru care a fost creat, fie a apariţiei unui nou produs, care satisface aceleaşi nevoi, dar are parametrii funcţionali superiori. Produsele diferă între ele din punct de vedere al vieţii economice (tab. 15.1).
Aprope toate produsele urmează ciclul de evoluţie, care comporta urmatoarele cinci faze (fig. I5.l): lansarea, acceptarea de către piaţă, dezvoltarea, maturitatea şi declinul.
De menţionat că, majoritatea produselor agricole sunt insensibile la scurgerea timpului, acestea rămânând cu aproape aceeaşi infăţişare chiar dacă nu au acelaşi loc în economie şi în consum. Ca mărfuri, deci ca obiect al activitaţii de vânzare-cumpărare, produsele agroalimentare descriu un ciclu de viaţă, începând cu lansarea şi terminând cu retragerea lor de pe piaţă. Desigur, moartea lor comercială, implicând dispariţia lor de pe piaţă, nu echivalează întotdeauna cu ieşirea lor din consum.
Factorii care determină durata şi ciclul de viaţă al produselor agroalimentare pot fi generali şi specifici.
In grupa factorilor generali pot fi încadraţi progresul tehnico-ştiinţific şi variaţia veniturilor consumatorilor, care accentueaza uzura morală (perimarea) a produselor, existenţa intr-o anumită perioadă pe piaţă, prin aceasta putându-se asigura baza materială pentru creşterea gradului de selectivitate a purtătorilor cererii faţă de oferta de bunuri şi servicii.
Categoria factorilor specifici este reprezentată prin: natura produsului, mărimea gamei de sortimente, posibilitatea ca produsele să primească noi utilizări sau de a fi destinate altor categorii de consumatori, reglementările legislative etc. Un rol deosebit, în toate fazele ciclului de viaţă al produselor, îl constituie calitatea acestora, fiind de dorit o maximizare a duratei fazei de maturitate, care se poate realiza prin:
- asigurarea unei neuniformităţi în vănzare, avându-se totodată în vedere şi câstigarea altor categorii de consumatori potenţiali;
- pe toată durata fazei de maturitate se impune continuarea şi adaptarea mijloacelor şi acţiunilor de informare a consumatorului pe care sortimentele respective le oferă;
- perfecţionarea continuă a calitaţii produsului constituie unul din mijloacele cele mai importante pentru menţinerea interesului consumatorului. In acest sens este necesar să se realizeze o cât mai bună cunoaştere a conţinutului cererii, iar în funcţie de posibilităţile de fabricaţie şi de noile cuceriri ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice, să se facă reproiectarea şi îmbunătăţirea continuă a concepţiei şi execuţiei sortimentelor respective.
In domeniul circuitului produselor agricole şi agroalimentare încadrate în grupa celor de baza (strategice), se poate spune că majoritatea acestor produse, nu prezintă declin. Odată cunoscute şi apreciate de consumatori, ele devin necesare în viaţa oamenilor.
Totodată modificările tehnice, ritmul desfacerilor, uşurinţa de pătrundere a produselor pe aceeasi piaţă, comportamentul consumatorului etc., determină şi la aceste produse un ciclu de viaţă; cu referire la produsele agroalimentare ce rezultă din foarte multe transformări.
In agromarketing curba ciclului de viaţă al produselor este dată de tendinţa evolutivă a tehnologiilor de producţie agricolă, de industrializare şi semiindustrializare, pentru sectorul de fabricaţie. Prin stadiul de perimare pe care 1-a atins un produs se întelege momentul în care a ajuns să fie învechit, demodat, să nu mai fie competitiv în faţa altor sortimente care satisfac mult mai bine cerinţele consumatori lor şi sunt preferate de aceştia. Pe măsura ce procesul de perimare se adânceşte, sortimentele respective sunt înlocuite şi în consecinţă sunt scoase din producţie.
Principalii factori care conduc la perimarea sau uzura morală a unui produs agroalimentar sunt consideraţi următorii (după Niculescu N., 1978):
- Perimarea produsului ca urmare a scăderii calitaţii care se manifestă deobicei după o perioadă îndelungată de fabricaţie a lui, în situaţiile în care exigenţa pentru asigurarea caracteristicilor iniţiale scade şi în procesul tehnologic se înregistrează modificări care influentează negativ asupra performanţelor produsului. Apariţia unor fenomene de perimare de acest gen evidenţiază insuficienţa preocupare pentru calitatea şi competitivitatea produselor pe piaţa şi în acelaşi timp o lipsă de exigenţă din partea agenţilor economici comercializatori şi ai organizaţiilor de control al calităţii.
- Perimarea produsului ca urmare a perfecţionărilor tehnologice ce au avut loc, au drept consecinţă apariţia pe piaţă a unor sortimente cu performanţe tehnice şi economice superioare, mai apropiate de nevoile de utilizare ale consumatorilor şi apreciate de aceştia. Modernizarea care se manifestă în industria alimentară determină perimarea multora din vechile sortimente, care trebuie să fie schimbate în sens novator sau înlocuite cu altele mai eficiente.
- Perimarea produsului ca urmare a modificării cerinţelor consumatorilor reprezintă o altă influenţă ce se manifestă asupra gamei sortimentale. Schimbarea nevoilor consumatorilor, modificarea gusturilor acestora, sunt datorate mutaţiilor sociale produse, ridicării nivelului de trai, a contactului cu alte sortimente considerate mai eficiente şi multor altor cauze.
Informatia si decizia in agromarketing
INFORMAŢIA ŞI DECIZIA ÎN AGROMARKETING
Existenţa sistemului informaţional decizional este impusă de cunoaşterea nevoilor de perspective ale pieţei, a conjuncturii existente, agentul economic trebuind să cunoască produsele similare existente pe piaţă sau în curs de apariţie pentru a adopta cele mai bune decizii.
Fluxurile de informatizare ale cererii şi ofertei de produse agroalimentare au rolul de a face legatura informaţională între diferitele verigi ale filierei agroalimentare ce furnizează informaţii necesare corelării cererii cu oferta din cadrul pieţei agroalimentare. Dar echilibrul acestei pieţe agroalimentare nu implică în mod necesar şi o satisfacere a consumului din punct de vedere alimentar (alegerea alimentelor) şi nutriţional (structura consumului raţiei alimentare). Echilibrul cererii cu oferta în cadrul pieţelor reale din diferite ţări din lume, scot în relief - indică chiar -, niveluri diferenţiate de consum.
Informaţiile sunt necesare agentului economic - în mod selectiv - atât în ceea ce priveşte pieţele interne cât şi cele externe.
Informaţiile asupra situaţiei economice generale se referă, în special, asupra ramurilor agroalimentare în raport cu alte sectoare.
Informaţii privind structura capacitaţilor de producţie agricolă, agroalimentară şi distribuţia produselor agricole
Informaţii asupra ofertei de produse agroalimentare cu referire la import, export, sezonalitate, metode de comercializare, etc.
Informaţiile asupra consumului de produse agroalimentare; comportamentul consumatorului; caracteristicile produselor appreciate de consummator.
Informaţii asupra condiţiilor de vânzare; modalitaţi de plată; clause penale.
Informaţii asupra preţurilor.
Sistemul de marketing local prin care se pot cunoaşte: modalitaţile de organizare, principalele pieţe pentru vânzare, formele şi costul distribuţiei.
Date informaţionale care vizează comerţul exterior.
Informaţii necesare evaluării securităţii alimentare a populaţiei; capacitatea de aprovizionare; gestiunea resurselor naturale; nivelul de bunăstare a populaţiei.
) Informaţii de identificare şi evaluare a produselor agricole şi agroalimentare pentru care este necesar a se preciza următoarele:
- date de identificare a produselor, prin cunoaşterea sortimentului, producătorului etc.; informaţii privind caracteristicile produsului respectiv cu referire la componente de valoare sau materiile prime, utilizările pentru care este indicat, termenul de garanţie, etc.; elemente privind reglementările legale şi atestările în baza cărora s-a fabricat produsul; informaţii redate prin elemente senzoriale vizuale olfactive şi gustative.
2) Informaţiile de utilizare a produsului agroalimentar care sunt specifice fiecărei grupe de sortimente şi anume sortimente tradiţionale şi sortimente noi sau îmbunătăţite. Aceste informaţii se referă în speţă la:
- modul dc păstrare, utilizare, conservare a alimentelor;
- caracteristicile tehnice, performanţele şi avantajele pe care le prezintă pentru consumatori.
Intrucât suporţii de informaţii diferă în funcţie de mesajele ce se vor transmite, pentru produsele agroalimentare, este necesară o delimitare mai întăi a mijloacelor de comunicare pentru informaţiile de identificare şi evaluare în care se identifică ca suporţi produsul agroalimentar ca atare şi ambalajul, iar în al doilea rând mijloacele de comunicare a informaţiilor de utilizare a produsului la care cele mai importante căi de transmitere sunt înscrierea pe ambalaj, documentele ataşate produsului şi/sau destinate reţelei de desfacere comerciale.
Ca atare sfera informaţională în marketingul producţiei agroalimentare are o complexitate deosebită, tocmai prin ansamblul şi obligativitatea elementelor structurale. In mod sintetic acest conţinut al informaţiei va trebui să urmărească principalele laturi ale politicii în marketing, care se referă la produs, preţ, promovare şi distribuţie, iar la fiecare dintre acestea precizate elementele referitoare la conţinutul şi tipul informaţiei (CE?), sursa de informaţie (CINE?), localizarea teritorială a acesteia (UNDE?), perioada la care se referă (CAND?), formele si modalitatea de obţinere a informaţiei (CUM?).
Având la bază aceste informaţii şi în sfera agromarketingului cele mai importante decizii se pot referi la:
- decizii privind produsul (obţinerea şi garanţia menţinerii pe piaţă a acestui produs);
- decizii privind preţurile (prin comparaţie cu costurile de producţie şi preţurile de piaţă);
- decizii privind distribuţia produsului;
- decizii privind procesele de transformare a produsului agricol;
- decizii privind livrarea pe piaţă a produsului respectiv (cu referire la publicitatea şi promovarea produsului).
Totodată având în vedere particularităţile sectorului producţiei agroalimentare, fenomenul sezonier este, întâlnit atât în producţie dar şi în desfacere. Pentru fundamentarea deciziilor în sectorul de producţie, de aprovizionare şi desfacere, cât şi al forţei de muncă, este deosebit de important să se cunoască metodele pentru determinarea factorului sezonier.
Cauza principală care determină oscilaţiile sau abaterile sezoniere o constituie succesiunea anotimpurilor. Utilizând mai multe metode se poate determina factorul sezonier.
In mod frecvent, metodele de ajustare pot estima tendinţa evolutivă şi prognoza desfacerilor, prin metodele simple (metoda mediilor mobile, ajustarea pe baza sportului, ajustarea pe baza indicelui mediu de creştere), cât şi prin metodele analitice (ajustarea prin funcţie de regresie, ajustarea pe baza funcţiei exponenţiale).
În cazul acestor metode fenomenele şi procesele economice au caracter sezonier atât pentru datele reale din sfera de activitate a agro-marketingului, căt şi a datelor ajustate (teoretice). Oscilaţiile fenomenului sunt datorate unor factori întâmplători, dar şi unor factori ce au o regularitate ciclică în apariţia pe piaţa agroalimentară. Apariţia variaţiei sezoniere poate fi determinată prin calculul coeficienţilor de sezonalitate, abaterea standard şi exemplificării grafice prin diafragme.
Se poate concluziona că studiul sezonalitaţii se impune în agromarketing, întrucât prin cunoaşterea rezultatelor obţinute prin metodele folosite în determinarea valului sezonier, se poate interveni pentru atenuarea acestuia cu mijloacele specifice activitaţii de agromarketing.
Existenţa sistemului informaţional decizional este impusă de cunoaşterea nevoilor de perspective ale pieţei, a conjuncturii existente, agentul economic trebuind să cunoască produsele similare existente pe piaţă sau în curs de apariţie pentru a adopta cele mai bune decizii.
Fluxurile de informatizare ale cererii şi ofertei de produse agroalimentare au rolul de a face legatura informaţională între diferitele verigi ale filierei agroalimentare ce furnizează informaţii necesare corelării cererii cu oferta din cadrul pieţei agroalimentare. Dar echilibrul acestei pieţe agroalimentare nu implică în mod necesar şi o satisfacere a consumului din punct de vedere alimentar (alegerea alimentelor) şi nutriţional (structura consumului raţiei alimentare). Echilibrul cererii cu oferta în cadrul pieţelor reale din diferite ţări din lume, scot în relief - indică chiar -, niveluri diferenţiate de consum.
Informaţiile sunt necesare agentului economic - în mod selectiv - atât în ceea ce priveşte pieţele interne cât şi cele externe.
Informaţiile asupra situaţiei economice generale se referă, în special, asupra ramurilor agroalimentare în raport cu alte sectoare.
Informaţii privind structura capacitaţilor de producţie agricolă, agroalimentară şi distribuţia produselor agricole
Informaţii asupra ofertei de produse agroalimentare cu referire la import, export, sezonalitate, metode de comercializare, etc.
Informaţiile asupra consumului de produse agroalimentare; comportamentul consumatorului; caracteristicile produselor appreciate de consummator.
Informaţii asupra condiţiilor de vânzare; modalitaţi de plată; clause penale.
Informaţii asupra preţurilor.
Sistemul de marketing local prin care se pot cunoaşte: modalitaţile de organizare, principalele pieţe pentru vânzare, formele şi costul distribuţiei.
Date informaţionale care vizează comerţul exterior.
Informaţii necesare evaluării securităţii alimentare a populaţiei; capacitatea de aprovizionare; gestiunea resurselor naturale; nivelul de bunăstare a populaţiei.
) Informaţii de identificare şi evaluare a produselor agricole şi agroalimentare pentru care este necesar a se preciza următoarele:
- date de identificare a produselor, prin cunoaşterea sortimentului, producătorului etc.; informaţii privind caracteristicile produsului respectiv cu referire la componente de valoare sau materiile prime, utilizările pentru care este indicat, termenul de garanţie, etc.; elemente privind reglementările legale şi atestările în baza cărora s-a fabricat produsul; informaţii redate prin elemente senzoriale vizuale olfactive şi gustative.
2) Informaţiile de utilizare a produsului agroalimentar care sunt specifice fiecărei grupe de sortimente şi anume sortimente tradiţionale şi sortimente noi sau îmbunătăţite. Aceste informaţii se referă în speţă la:
- modul dc păstrare, utilizare, conservare a alimentelor;
- caracteristicile tehnice, performanţele şi avantajele pe care le prezintă pentru consumatori.
Intrucât suporţii de informaţii diferă în funcţie de mesajele ce se vor transmite, pentru produsele agroalimentare, este necesară o delimitare mai întăi a mijloacelor de comunicare pentru informaţiile de identificare şi evaluare în care se identifică ca suporţi produsul agroalimentar ca atare şi ambalajul, iar în al doilea rând mijloacele de comunicare a informaţiilor de utilizare a produsului la care cele mai importante căi de transmitere sunt înscrierea pe ambalaj, documentele ataşate produsului şi/sau destinate reţelei de desfacere comerciale.
Ca atare sfera informaţională în marketingul producţiei agroalimentare are o complexitate deosebită, tocmai prin ansamblul şi obligativitatea elementelor structurale. In mod sintetic acest conţinut al informaţiei va trebui să urmărească principalele laturi ale politicii în marketing, care se referă la produs, preţ, promovare şi distribuţie, iar la fiecare dintre acestea precizate elementele referitoare la conţinutul şi tipul informaţiei (CE?), sursa de informaţie (CINE?), localizarea teritorială a acesteia (UNDE?), perioada la care se referă (CAND?), formele si modalitatea de obţinere a informaţiei (CUM?).
Având la bază aceste informaţii şi în sfera agromarketingului cele mai importante decizii se pot referi la:
- decizii privind produsul (obţinerea şi garanţia menţinerii pe piaţă a acestui produs);
- decizii privind preţurile (prin comparaţie cu costurile de producţie şi preţurile de piaţă);
- decizii privind distribuţia produsului;
- decizii privind procesele de transformare a produsului agricol;
- decizii privind livrarea pe piaţă a produsului respectiv (cu referire la publicitatea şi promovarea produsului).
Totodată având în vedere particularităţile sectorului producţiei agroalimentare, fenomenul sezonier este, întâlnit atât în producţie dar şi în desfacere. Pentru fundamentarea deciziilor în sectorul de producţie, de aprovizionare şi desfacere, cât şi al forţei de muncă, este deosebit de important să se cunoască metodele pentru determinarea factorului sezonier.
Cauza principală care determină oscilaţiile sau abaterile sezoniere o constituie succesiunea anotimpurilor. Utilizând mai multe metode se poate determina factorul sezonier.
In mod frecvent, metodele de ajustare pot estima tendinţa evolutivă şi prognoza desfacerilor, prin metodele simple (metoda mediilor mobile, ajustarea pe baza sportului, ajustarea pe baza indicelui mediu de creştere), cât şi prin metodele analitice (ajustarea prin funcţie de regresie, ajustarea pe baza funcţiei exponenţiale).
În cazul acestor metode fenomenele şi procesele economice au caracter sezonier atât pentru datele reale din sfera de activitate a agro-marketingului, căt şi a datelor ajustate (teoretice). Oscilaţiile fenomenului sunt datorate unor factori întâmplători, dar şi unor factori ce au o regularitate ciclică în apariţia pe piaţa agroalimentară. Apariţia variaţiei sezoniere poate fi determinată prin calculul coeficienţilor de sezonalitate, abaterea standard şi exemplificării grafice prin diafragme.
Se poate concluziona că studiul sezonalitaţii se impune în agromarketing, întrucât prin cunoaşterea rezultatelor obţinute prin metodele folosite în determinarea valului sezonier, se poate interveni pentru atenuarea acestuia cu mijloacele specifice activitaţii de agromarketing.
Investigatii de marketing
NEVOILE DE CONSUM ALIMENTAR, OBIECT AL INVESTIGAŢIILOR DE MARKETING
Imperativul major al civilizaţiei contemporane îl constituie corelarea cantitativă şi calitativă a producţiei alimentare cu cererea consumatorilor. Conform acestui deziderat este necesar să fie cunoscută specificitatea cererii alimentare, care este însă determinată de trebuinţele efective ale consumatorului. Se caută astfel un răspuns pentru consumator care işi pune problema cunoaşterii valorii de întrebuinţare a alimentelor în condiţiile dinamismului pieţii produselor agroalimentare.
Specific produselor agroalimentare, sunt urmărite trebuinţele alimentare specifice care decurg din modul de participare a elementelor implicate, existând: trebuinţe la nivelul purtătorilor alimentari (produselor agroalimentare ca materii prime ce urmează a fi prelucrate), trebuinţe la nivelul sistemelor ce realizează prelucrarea (adică sistemul industrial sau casnic de prelucrare).
Trebuinţele alimentare mai sunt influenţate şi de alţi factori considerate generali cum sunt: sexul, vârsta, masa organismului, natura solicitărilor la care este supus organismul, condiţiile ambientale etc.
Analizând în continuare dorinţele cu referire la solicitările de prelucrare şi servire a alimentelor, se pot enumera:
- Dorinţele privind prelucrarea alimentelor, care se referă la: reducerea si simplificarea proceselor şi a eforturilor de prelucrare, punerea la dispoziţia consumatorilor a unor produse complet prelucrate şi a arhitecturii funcţionale coordonate, cu trebuinţele consumatorilor; obţinerea de produse cu utilităţi solicitate de consumator; asigurarea gradului de diversificare sortimentală pe care îl impune variabilitatea şi particularitatea pieţei alimentare care urmează a fi satisfăcută. Aceste dorinţe se cer analizate mai ales cu ocazia lansării de mai multe produse pe piaţă.
- Dorinţele privind servirea alimenelor, se pot concretiza prin următoarele: organizarea servirii să fie în aşa fel încât prin intermediul ei alimentele să devină cât mai adecvate consumului efectiv; executarea servirii să se facă cu uşurinţă; cu ocazia proceselor de servire să se asigure şi satisfacţii de natură estetică iar modul de executare a lor să ţină seama de specificul şi restricţiile sociale ale consumatorilor; prin condiţiile tehnice în care sunt realizate, sistemele de servire să nu se introducă factori în ceea ce priveste starea de igienă a actului alimentar; nivelul prestaţiilor să dea sigurantă în ceea ce priveşte respectarea prescripţiilor de igienă şi să se înscrie pe linia unor stiluri de servire şi consum evoluat.
- Dorinţele privind consumul alimentar. Sunt strâns legate de procesele de consum propriu-zis, şi se referă la: prelucrarea şi asimilarea alimentelor în organism să comporte procese simple, realizable cu uşurinţă de consumator; pentru unele tipuri de alimente unii consumatori preferă să asiste sau să efectueze singuri pregătirea unor preparate culinare; alimentele care se servesc consumatorului să fie în aşa fel pregătite (prelucrate, asortate, oferite etc.), încât să asigure un cadru cât mai adecvat de punere în valoare a utilitaţii senzoriale şi nutritive de care dispun; cu ocazia şi în urma consumului alimentar să se obţină satisfacţii senzoriale şi săţietatea necesară unui echilibru nutriţional al organismului.
Este nevoie deci să se ţină seama de activităţile biologic specifice umane ale consumatorului şi condiţiile care afectează aceste activitaţi; condiţiile de muncă şi avantajele personale ce decurg din procesul muncii; activitaţile de gospodărire şi condiţiile de locuit; timpul liber de care dispune consumatorul de a crea disponibilitate sunt legate serviciile alimentare din gospodaria proprie etc.
In acest context un rol important în cercetările agro-marketing revine cunoaşterii sistemului de autoconsum. Acest sistem încadrează acei producători care sunt şi consumatorii întregii producţii realizate (deci producţia agricolă nu constituie un obiect al schimbului şi este folosită de producător şi familia sa).
Autoconsumul ridicat al agriculturii tradiţionale exprimă, în general, locul important al sectorului precapitalist, recurgând foarte puţin la relaţiile de piaţă şi trăind relativ separat de celelalte sectoare (după Bremond, J., s.a.,1995).
Semnalate ca etape istorice crizele alimentare sunt caracterizate prin necorelările ce apar între consumator şi cererea alimentara, sunt fenomene frecvent întâlnite şi care se manifestă diferit pentru anumite categorii ale populaţiei, zone geografice, etc.*)
Cele mai importante particularităţi ale crizelor alimentare contemporane sunt relevante prin formele cantitative şi calitative ale acestora (dupa Niculescu H, 1988).
Crizele alimentare cantitative, care se manifestă prin lipsa de corelaţie între volumul de alimente necesar pentru satisfacerea populaţiei ce urmeaza a fi hranită şi disponibilitaţile de materii şi produse alimentare, ceea ce duce la subnutriţie. Cauza crizelor alimentare cantitative, existente la nivelul planetei, se manifestă cu cea mai mare acuitate în acele zone în care situaţia economică, culturală şi socială prezintă subdezvoltări fiind agravată de evoluţii demografice net superioare creşterii economice.
Crizele alimentare calitative decurg din lipsa de concordanţă între structura calitativă a cererii alimentare şi consumul alimentar efectiv. Se întâlnesc trei forme ale acestora:
Crizele alimentare calitative de natură culturală constituie o realitate frecvent întâlnită. Ele sunt rezultatul nivelului scăzut de cultură alimentara a populaţiei consumatoare, care din acest motiv nu ştie să-şi determine nevoile, să-şi conceapă stiluri alimentare adecvate, să achizitioneze, să pregătească şi să consume alimente. Efectele acestor crize alimentare sunt malnutriţia (alimentaţie constituită deficitar din punct de vedere compozitional şi greşit administrată), supraalimentaţia (consumul excesiv de alimente, mult peste nevoile reale) şi, uneori, subalimentaţia (mai ales când interesele estetice precumpănesc pe cele ale unei alimentaţii rationale).
Crizele alimentare calitative de origine economică, concretizate prin carenţe calitative ale alimentaţiei care due la malnutriţie. Ele se datoresc: insuficienţei producţiei, aşa cum este criza mondială de alimente proteice, care la nivel regional este diversificată şi pentru alte componente utile ale hranei; veniturilor scăzute, care pune populaţia în imposibilitatea de a-şi procura cele necesare (cantitativ şi în structura calitativă cerută) etc.
Crizele alimentare calitative de origine ecologică, rezultate ale dezechilibrelor ivite la nivelul ecosistemelor naturale şi, cu preponderenţă, în ecosistemele organizate de om (sistemele agricole cu exploatare intensivă). Asemenea crize decurg din deficienţele tehnologiilor aplicate (de exemplu administrarea exagerată de substanţe chimice cu diferite funcţii utile, care în exces duce la poluarea produselor rezultate, precum şi apariţia şi extinderea unor epizootii şi altele). De aceasta dată cauza se regăseşte în insuficientele culturii tehnologice a producţiei.
Imperativul major al civilizaţiei contemporane îl constituie corelarea cantitativă şi calitativă a producţiei alimentare cu cererea consumatorilor. Conform acestui deziderat este necesar să fie cunoscută specificitatea cererii alimentare, care este însă determinată de trebuinţele efective ale consumatorului. Se caută astfel un răspuns pentru consumator care işi pune problema cunoaşterii valorii de întrebuinţare a alimentelor în condiţiile dinamismului pieţii produselor agroalimentare.
Specific produselor agroalimentare, sunt urmărite trebuinţele alimentare specifice care decurg din modul de participare a elementelor implicate, existând: trebuinţe la nivelul purtătorilor alimentari (produselor agroalimentare ca materii prime ce urmează a fi prelucrate), trebuinţe la nivelul sistemelor ce realizează prelucrarea (adică sistemul industrial sau casnic de prelucrare).
Trebuinţele alimentare mai sunt influenţate şi de alţi factori considerate generali cum sunt: sexul, vârsta, masa organismului, natura solicitărilor la care este supus organismul, condiţiile ambientale etc.
Analizând în continuare dorinţele cu referire la solicitările de prelucrare şi servire a alimentelor, se pot enumera:
- Dorinţele privind prelucrarea alimentelor, care se referă la: reducerea si simplificarea proceselor şi a eforturilor de prelucrare, punerea la dispoziţia consumatorilor a unor produse complet prelucrate şi a arhitecturii funcţionale coordonate, cu trebuinţele consumatorilor; obţinerea de produse cu utilităţi solicitate de consumator; asigurarea gradului de diversificare sortimentală pe care îl impune variabilitatea şi particularitatea pieţei alimentare care urmează a fi satisfăcută. Aceste dorinţe se cer analizate mai ales cu ocazia lansării de mai multe produse pe piaţă.
- Dorinţele privind servirea alimenelor, se pot concretiza prin următoarele: organizarea servirii să fie în aşa fel încât prin intermediul ei alimentele să devină cât mai adecvate consumului efectiv; executarea servirii să se facă cu uşurinţă; cu ocazia proceselor de servire să se asigure şi satisfacţii de natură estetică iar modul de executare a lor să ţină seama de specificul şi restricţiile sociale ale consumatorilor; prin condiţiile tehnice în care sunt realizate, sistemele de servire să nu se introducă factori în ceea ce priveste starea de igienă a actului alimentar; nivelul prestaţiilor să dea sigurantă în ceea ce priveşte respectarea prescripţiilor de igienă şi să se înscrie pe linia unor stiluri de servire şi consum evoluat.
- Dorinţele privind consumul alimentar. Sunt strâns legate de procesele de consum propriu-zis, şi se referă la: prelucrarea şi asimilarea alimentelor în organism să comporte procese simple, realizable cu uşurinţă de consumator; pentru unele tipuri de alimente unii consumatori preferă să asiste sau să efectueze singuri pregătirea unor preparate culinare; alimentele care se servesc consumatorului să fie în aşa fel pregătite (prelucrate, asortate, oferite etc.), încât să asigure un cadru cât mai adecvat de punere în valoare a utilitaţii senzoriale şi nutritive de care dispun; cu ocazia şi în urma consumului alimentar să se obţină satisfacţii senzoriale şi săţietatea necesară unui echilibru nutriţional al organismului.
Este nevoie deci să se ţină seama de activităţile biologic specifice umane ale consumatorului şi condiţiile care afectează aceste activitaţi; condiţiile de muncă şi avantajele personale ce decurg din procesul muncii; activitaţile de gospodărire şi condiţiile de locuit; timpul liber de care dispune consumatorul de a crea disponibilitate sunt legate serviciile alimentare din gospodaria proprie etc.
In acest context un rol important în cercetările agro-marketing revine cunoaşterii sistemului de autoconsum. Acest sistem încadrează acei producători care sunt şi consumatorii întregii producţii realizate (deci producţia agricolă nu constituie un obiect al schimbului şi este folosită de producător şi familia sa).
Autoconsumul ridicat al agriculturii tradiţionale exprimă, în general, locul important al sectorului precapitalist, recurgând foarte puţin la relaţiile de piaţă şi trăind relativ separat de celelalte sectoare (după Bremond, J., s.a.,1995).
Semnalate ca etape istorice crizele alimentare sunt caracterizate prin necorelările ce apar între consumator şi cererea alimentara, sunt fenomene frecvent întâlnite şi care se manifestă diferit pentru anumite categorii ale populaţiei, zone geografice, etc.*)
Cele mai importante particularităţi ale crizelor alimentare contemporane sunt relevante prin formele cantitative şi calitative ale acestora (dupa Niculescu H, 1988).
Crizele alimentare cantitative, care se manifestă prin lipsa de corelaţie între volumul de alimente necesar pentru satisfacerea populaţiei ce urmeaza a fi hranită şi disponibilitaţile de materii şi produse alimentare, ceea ce duce la subnutriţie. Cauza crizelor alimentare cantitative, existente la nivelul planetei, se manifestă cu cea mai mare acuitate în acele zone în care situaţia economică, culturală şi socială prezintă subdezvoltări fiind agravată de evoluţii demografice net superioare creşterii economice.
Crizele alimentare calitative decurg din lipsa de concordanţă între structura calitativă a cererii alimentare şi consumul alimentar efectiv. Se întâlnesc trei forme ale acestora:
Crizele alimentare calitative de natură culturală constituie o realitate frecvent întâlnită. Ele sunt rezultatul nivelului scăzut de cultură alimentara a populaţiei consumatoare, care din acest motiv nu ştie să-şi determine nevoile, să-şi conceapă stiluri alimentare adecvate, să achizitioneze, să pregătească şi să consume alimente. Efectele acestor crize alimentare sunt malnutriţia (alimentaţie constituită deficitar din punct de vedere compozitional şi greşit administrată), supraalimentaţia (consumul excesiv de alimente, mult peste nevoile reale) şi, uneori, subalimentaţia (mai ales când interesele estetice precumpănesc pe cele ale unei alimentaţii rationale).
Crizele alimentare calitative de origine economică, concretizate prin carenţe calitative ale alimentaţiei care due la malnutriţie. Ele se datoresc: insuficienţei producţiei, aşa cum este criza mondială de alimente proteice, care la nivel regional este diversificată şi pentru alte componente utile ale hranei; veniturilor scăzute, care pune populaţia în imposibilitatea de a-şi procura cele necesare (cantitativ şi în structura calitativă cerută) etc.
Crizele alimentare calitative de origine ecologică, rezultate ale dezechilibrelor ivite la nivelul ecosistemelor naturale şi, cu preponderenţă, în ecosistemele organizate de om (sistemele agricole cu exploatare intensivă). Asemenea crize decurg din deficienţele tehnologiilor aplicate (de exemplu administrarea exagerată de substanţe chimice cu diferite funcţii utile, care în exces duce la poluarea produselor rezultate, precum şi apariţia şi extinderea unor epizootii şi altele). De aceasta dată cauza se regăseşte în insuficientele culturii tehnologice a producţiei.
Relatia intre cererea si oferta de produse agroalimentare
Relaţia între cererea şi oferta de produse agricole.
Valabil şi pentru agromarketing, relaţia dintre cerere şi ofertă este considerată o latură fundamentală a funcţionalitaţii pieţei produselor agricole. Preţul rezultat din această confruntare, în situaţia unui echilibru între cerere şi ofertă, are denumirea de echilibru sau preţ unic. Factorii care influenţează cererea şi oferta de produse agricole tind să se abată de la punctul de echilibru, motiv pentru care are loc în mod permanent o regularizare a preţurilor .
Referitor la acest mobil al acţiunii reciproce al cererii şi ofertei de produse agricole, se pot distinge în general două perioade:
- o perioadă scurtă, când oferta este determinată de potenţialul de producţie al sectorului agroalimentar existent, potenţial care rămâne constant în cursul acestei perioade;
- o perioada lungă, în timpul căreia potenţialul de producţie poate varia. Deci, prin modificarea cantitativă şi calitativă a factorilor de producţie din cadrul exploatăriilor agricole şi a sectorului de prelucrare unde producţia poate varia de la una sau mai multe decade anuale.
Diversitatea cererii de produse agroalimentare este o componentă importantă a politicii preţurilor produselor agroalimentare aceasta fiind determinată deci, de nevoile consumatorilor şi care este generată de următorii factori:
- consumul alimentar efectiv într-o anumită perioadă considerată actuală;
- nevoile alimentare ale populaţiei, care includ: posibilitătile de achiziţionare a produselor alimentare pe diferite categorii ale populaţiei, generaţiile tinere ale consumatorilor care nu se mai conformează schemelor anterioare de consum, influentă gusturilor individuale în alegerea alimentelor;
- factorii demografici, cu referire la: cresterea numărului populaţiei, structura pe vârstă a populaţiei, procesul de urbanizare;
- factorii economici şi politici care privesc tendinţele economice pe zone geografice, evoluţia cererii pe locuitor;
- produsele semipreparate, pe care gospodinele le cumpără facând economie de timp;
modernizarea mijloacelor de distribuţie care favorizeazâ difuzarea produselor alimentare prelucrate şi condiţionate atractiv;
- micşorarea nevoilor de calorii, cauzată de munca sedentară de la un număr din ce în ce mai mare de oameni.
Apare totuşi necesitatea ca în sfera agromarketmgului să se cunoască raportul între consum şi cererea populaţiei. Pot fi redate şi anumite laturi restricţionale din care reiese că cererea populaţiei pentru produsele agroalimentare nu se suprapune nevoilor. Aceasta se referă la: posibilitatea economică de satisfacere a nevoilor de consum de către oferta de produse agricole (dictată de nivelul fluctuant al producţiilor agricole), care în anumite perioade poate fi limitată, nevoia de consum dispune şi de alte posibilităţi de satisfacere decât cele oferite de piaţa (cum este, de exemplu, autoconsumul alimentar al populaţiei rurale); veniturile consumatorilor care în mod frecvent limitează cererea la dimensiuni sub nivelul trebuinţelor (referindu-ne la produsele industriale şi de import); modul de percepere sau însuşire a produselor alimentare de către consumatori (este vorba în acest caz de produsele agroalimentare care au suferit unul sau mai multe stadii de transformare şi sunt lănsate pe piaţă ca produse noi). Un model de corelare al cererii cu oferta de mărfuri alimentare este redată în fig.2 .
Cererea alimentară comercială.
Funcţiile complexe şi variate care se manifestă în cadrul cererii pieţei produselor alimentare conduc la cunoaşterea unor valori multiple. Ca atare, cererea alimentară reprezintă nevoile sociale ale oamenilor pentru satisfacerea trebuinţelor lor materiale legate de alimentaţie.
Cererea alimentară poate fi exprimată în mai multe forme:
- prin valori totale ale principiilor alimentare necesare pentru satisfacerea nevoilor de hrană ale populaţiei studiate (folosindu-se unitaţi fizice şi/sau energetice);
- cuantificarea componentelor sortimentale ale cererii alimentare, prin indicarea necesarului din fiecare grupă sortimentală pe perioade;
- echivalarea, prin indicatori de conversie adecvaţi, a necesarului de alimente în potenţialitaţile de producere şi distribuţie (ţinându-se seama de capacităţile de producţie şi consum, de factorii sezonieri ce influenţează veniturile consumatorilor, posibilităţile de corelare prin intermediul unor verigi de depozitare etc.).
De reţinut faptul că între trebuinţele sau nevoile sociale alimentare şi cerere exista diferenţieri. Astfel:
- numai pentru unele produse alimentare cererea este egală cu nevoia şi anume pentru produsele de primă necesitate în alimentaţie există această primă tendinţă de egalitate, dar pentru alte produse (de exemplu cele de lux) nevoia este mai mare decât cererea;
- nevoile alimentare anticipează cererea prin diferite forme de manifestare in cadrul pieţei. Aceste forme de manifestare specifice produselor alimentare sunt legate de caracteristicile nutritive, igienice şi senzoriale ale alimentelor prezentate pe piaţă;
- în timp ce trebuinţele evoluează, pe masură ce societatea se dezvoltă se influentează în acelaşi sens cererea
De aici reiese că prin analiza cererii alimentare comerciale a insăşi modului de solicitare a produselor de către consumatori se pot delimita:
Valabil şi pentru agromarketing, relaţia dintre cerere şi ofertă este considerată o latură fundamentală a funcţionalitaţii pieţei produselor agricole. Preţul rezultat din această confruntare, în situaţia unui echilibru între cerere şi ofertă, are denumirea de echilibru sau preţ unic. Factorii care influenţează cererea şi oferta de produse agricole tind să se abată de la punctul de echilibru, motiv pentru care are loc în mod permanent o regularizare a preţurilor .
Referitor la acest mobil al acţiunii reciproce al cererii şi ofertei de produse agricole, se pot distinge în general două perioade:
- o perioadă scurtă, când oferta este determinată de potenţialul de producţie al sectorului agroalimentar existent, potenţial care rămâne constant în cursul acestei perioade;
- o perioada lungă, în timpul căreia potenţialul de producţie poate varia. Deci, prin modificarea cantitativă şi calitativă a factorilor de producţie din cadrul exploatăriilor agricole şi a sectorului de prelucrare unde producţia poate varia de la una sau mai multe decade anuale.
Diversitatea cererii de produse agroalimentare este o componentă importantă a politicii preţurilor produselor agroalimentare aceasta fiind determinată deci, de nevoile consumatorilor şi care este generată de următorii factori:
- consumul alimentar efectiv într-o anumită perioadă considerată actuală;
- nevoile alimentare ale populaţiei, care includ: posibilitătile de achiziţionare a produselor alimentare pe diferite categorii ale populaţiei, generaţiile tinere ale consumatorilor care nu se mai conformează schemelor anterioare de consum, influentă gusturilor individuale în alegerea alimentelor;
- factorii demografici, cu referire la: cresterea numărului populaţiei, structura pe vârstă a populaţiei, procesul de urbanizare;
- factorii economici şi politici care privesc tendinţele economice pe zone geografice, evoluţia cererii pe locuitor;
- produsele semipreparate, pe care gospodinele le cumpără facând economie de timp;
modernizarea mijloacelor de distribuţie care favorizeazâ difuzarea produselor alimentare prelucrate şi condiţionate atractiv;
- micşorarea nevoilor de calorii, cauzată de munca sedentară de la un număr din ce în ce mai mare de oameni.
Apare totuşi necesitatea ca în sfera agromarketmgului să se cunoască raportul între consum şi cererea populaţiei. Pot fi redate şi anumite laturi restricţionale din care reiese că cererea populaţiei pentru produsele agroalimentare nu se suprapune nevoilor. Aceasta se referă la: posibilitatea economică de satisfacere a nevoilor de consum de către oferta de produse agricole (dictată de nivelul fluctuant al producţiilor agricole), care în anumite perioade poate fi limitată, nevoia de consum dispune şi de alte posibilităţi de satisfacere decât cele oferite de piaţa (cum este, de exemplu, autoconsumul alimentar al populaţiei rurale); veniturile consumatorilor care în mod frecvent limitează cererea la dimensiuni sub nivelul trebuinţelor (referindu-ne la produsele industriale şi de import); modul de percepere sau însuşire a produselor alimentare de către consumatori (este vorba în acest caz de produsele agroalimentare care au suferit unul sau mai multe stadii de transformare şi sunt lănsate pe piaţă ca produse noi). Un model de corelare al cererii cu oferta de mărfuri alimentare este redată în fig.2 .
Cererea alimentară comercială.
Funcţiile complexe şi variate care se manifestă în cadrul cererii pieţei produselor alimentare conduc la cunoaşterea unor valori multiple. Ca atare, cererea alimentară reprezintă nevoile sociale ale oamenilor pentru satisfacerea trebuinţelor lor materiale legate de alimentaţie.
Cererea alimentară poate fi exprimată în mai multe forme:
- prin valori totale ale principiilor alimentare necesare pentru satisfacerea nevoilor de hrană ale populaţiei studiate (folosindu-se unitaţi fizice şi/sau energetice);
- cuantificarea componentelor sortimentale ale cererii alimentare, prin indicarea necesarului din fiecare grupă sortimentală pe perioade;
- echivalarea, prin indicatori de conversie adecvaţi, a necesarului de alimente în potenţialitaţile de producere şi distribuţie (ţinându-se seama de capacităţile de producţie şi consum, de factorii sezonieri ce influenţează veniturile consumatorilor, posibilităţile de corelare prin intermediul unor verigi de depozitare etc.).
De reţinut faptul că între trebuinţele sau nevoile sociale alimentare şi cerere exista diferenţieri. Astfel:
- numai pentru unele produse alimentare cererea este egală cu nevoia şi anume pentru produsele de primă necesitate în alimentaţie există această primă tendinţă de egalitate, dar pentru alte produse (de exemplu cele de lux) nevoia este mai mare decât cererea;
- nevoile alimentare anticipează cererea prin diferite forme de manifestare in cadrul pieţei. Aceste forme de manifestare specifice produselor alimentare sunt legate de caracteristicile nutritive, igienice şi senzoriale ale alimentelor prezentate pe piaţă;
- în timp ce trebuinţele evoluează, pe masură ce societatea se dezvoltă se influentează în acelaşi sens cererea
De aici reiese că prin analiza cererii alimentare comerciale a insăşi modului de solicitare a produselor de către consumatori se pot delimita:
Cererea si Oferta de produse agroalimentare
CEREREA SI OFERTA DE PRODUSE AGRICOLE SI AGROALIMENTARE
Oferta pe piaţă produselor de bază din agricultură este dispersată şi cantitativ neregulată. Volumul producţiei depinde pe de o parte de tehnica de dotare, iar pe de altă parte de condiţiile climatice şi biologice care sunt aleatorii, imprimând acestor pieţe a produselor de bază din agricultură, un caracter extrem de mobil. Oferta cantitativă a unui produs pe piaţă de desfacere depinde, în primul rând, de beneficiul pe care-l va realiza întreprinzătorul. Deoarece câstigul (beneficiul) poate fi influenţat prin schimbările costurilor şi/sau preţurilor, se consideră că principalele cauze care influenţează oferta de produse agricole, sunt următoarele:
- fondul funciar cu referire la terenurile agricole disponibile, sistemele de hidroamelioraţii utilizate, recoltele obţinute în cultura pură şi succesivă;
- capacitatea de producţie şi înzestrare tehnică a intreprinderii, care condiţionează şi determină insăşi sistemul agricol de producţie;
- factorii climatici influenţează oferta de produse agricole prin acei factori limitativi pentru condiţiile climatice normale şi situaţiile accidental care pot modifica condiţiile climatice normale;
- productive (randamentele) culturilor şi animalelor, care sunt legate de sistemele de producţie şi tehnologiile utilizate, protecţia fitosanitară şi zooveterinară, energia şi mecanizarea disponibilă, alimentaţia animalelor; forţa de muncă utilizată în agricultura şi structura acesteia;
- mijloacele de finanţare şi facilităţi de acordare de credite;
- factorii socio-economici, care se concretizează în accesul şi stabilitatea pe piaţă a producătorului agricol;
- preţul produsului oferit pe piaţă
- preţul produsului de substituire; preţul mijloacelor de producţie.
Dintre factorii enumeraţi anterior, întreprinzătorul sau producătorul agricol poate influenţa, de regulă, numai anumite elemente incluse în costuri, nu şi preţul de vânzare al produsului.
De aici se poate deduce că oferta de produse agricole are anumite particularităţi, iar cursul pieţei depinde de fluctuaţiile ofertei, care prezintă neuniformităţi.
Pe termen scurt oferta de produse agricole este variabilă în funcţie de factorii climatici sau sezonieri, precum şi de nivelul stocurilor în cazul produselor agricole stocabile. Pentru acele produse agricole perisabile, a caror stocare este dificilă (fructe, legume, etc.) oferta este rigidă. Pentru perioade scurte oferta de produse agricole, mai ales în situaţia acestor produse agricole perisabile, este reprezentată de întreaga cantitate de produse recoltate (pentru unele produse se impune vânzarea rapidă a acestora).
Totodată, variaţia randamentelor anuale pentru culturile agricole şi producţiile animaliere face ca oferta de produse agricole să fie variabilă.
Pe termen lung oferta de produse agricole este relativ stabilă depinzând de volumul producţiilor agricole anuale, de nivelul stocurilor acumulate în timp, de efectul politicilor agricole etc.
Deci, oferta depinde de producţie şi are raporturi diferite cu cererea, în funcţie de o serie de condiţii şi particularităţi ale produselor agricole, în funcţie de nivelul de solvabilitate al cererii, de factorii psihologici etc.
Cererea de produse agroalimentare. Cererea pentru aceasta grupă de produse în zonele industrializate - cele urbane în general - este caracterizată prin invariabilitatea acesteia. Astfel, cumpărările de produse agricole (din punct de vedere cantitativ) variază puţin; dacă preţurile produselor agricole scad, aceasta va fi considerată o economie în bugetul personal al consumatorilor; dacă veniturile populaţiei cresc, cumpărăturile suplimentare de produse se vor face - ca regulă generală - în afara sectorului alimentar. :
Cererea de produse agroalimentare de primă necesitate este puţin elastică în raport cu preţurile existente pe piaţă. Pe termen scurt însă, cererea de produse agroalimentare este variabilă.
Cererea de produse agricole pe plan mondial este realativ stabilă, dacă nu au loc creşteri puternice ale producţiei agricole şi explozii demografice. Pe zone geografice, cererea de alimente de bază, variază în funcţie de creşterile demografice şi calitativ în funcţie de nivelul veniturilor consumatorilor. O evoluţie calitativă a cererii este specifică mai ales în ţările dezvoltate, unde nivelul veniturilor face ca aceasta să fie adesea elastică în raport cu preţul, cum este cazul produselor alimentare de lux (fructe exotice, produse alimentare rezultate din foarte multe prelucrări şi adaosuri etc.).
Multitudinea factorilor care influentează cererea pot fi încadraţi în grupa factorilor economici (aceştia referindu-se la cantitatea şi structura produselor ce se pot cumpăra, preţurile acestor produse, sporirea cheltuielilor alimentare pentru alimentele consumate în afara gospodăriei), a factorilor sociali şi culturali (care includ nivelul de educaţie a cumpărătorilor, atitudini, credinţe religioase, tradiţii şi obiceiuri ale acestora, concentrarea producţiei în mediul urban, creşterea ponderii femeilor care lucrează), precum şi a factorilor geografici (clima şi localizarea geografică pot influenţa în mare măsură modul de distribuţie fizică a produselor), precum şi a factorilor legaţi de condiţiile agricole de producţie şi de transformare (industrializare a produselor agricole).Relaţia între cererea şi oferta de produse agricole. Valabil şi pentru agromarketing,
Abonați-vă la:
Postări (Atom)