Filiera produselor agroalimentare

FILIERA PRODUSELOR AGROALIMENTARE


Politica alimentară reprezintă o componentă importantă a politicii de dezvoltare economico-sociala a fiecărei ţări. Prin intermediul ei se stabilesc previziunile privind satisfacerea nevoilor alimentare a populaţiei, în cadrul politicii de nivel de trai şi mijloacele prin care ea urmează să fie realizată. La formularea politicii alimentare este necesar să se aibă în vedere ansamblul obiectivelor ce se cer a fi satisfăcute în sistemul complex producţie-consum.

CONTINUŢUL ŞI FUNCŢIONAREA FILIERELOR AGROALIMENTARE

In literatura de specialitate (Büblot, G., 1991), noţiunea de filieră este definită ca un ansamblu al activităţilor desfăşurate şi funcţiilor asumate de agenţii economici implicaţi în cadrul unui circuit parcurs de un produs sau grupă de produse de la producătorul agricol până la consumatorul final. Principalele activităţi încadrate într-o filieră pot fi considerate: producţia, colectarea, transformarea, distribuţia şi consumul.
Pentru produsele agricole şi agroalimentare pot fi delimitate următoarele trei tipuri de filiere (după Montigaud, J., - C., 1995):
- filiere care funcţionează cu stocuri intermediare, stocuri ce sunt cunoscute şi sub numele de stocuri de securitate sau de anticipatie.
- filiere care funcţionează cu stocuri tampon previzionale existente la nivelul teritorial cu durată limitată.
In literatura de specialitate (Istudor N., 2000), frecvent este folosit termenul de "logistica de distribuţie" în locul termenului de "distribuţie fizică". Asociaţia Americană de Marketing defineşte logistica de distribuţie mişcarea şi manipularea bunurilor de la locul unde acestea sunt produse la cel la care sunt consumate şi utilizate.
- filiere care funcţionează într-o ritmicitate diferită şi anume: în flux lent (cu stocuri), în flux continuu (uniform în acest caz neexistând stocuri), fluxuri la cerere (care răspund în mod prompt cererii de produse). Natura ritmicităţii fluxurilor determină organizarea internă a intreprinderilor furnizoare.
Necesitatea unui studiu al filierei este considerat inerent în agromarketing, acesta putănd fi încadrat în două etape:
- etapa descriptivă prin care se face identificarea filierei (cu referire la produs şi/sau grupa de produse, agenţii economici implicaţi, operaţiile şi/sau fazele specifice etc.);
- etapa explicativă unde are loc cunoaşterea mecanismelor de regularizare a filierei (analizându-se în mod deosebit structura şi funcţionarea pieţelor, modalitaţile de intervenţie a statului, sistemul de planificare, etc.).
Logistica şi filiera agroalimentară
Fenomenul logistic este legat de tehnicile de transport şi depozitare, informaţie şi procedeele de tratare a informaţiei, modalitaţile de gestiune, etc., prin toate acestea urmărindu-se un avantaj concurenţial.
Logistica în cadrul pieţei agroalimentare are drept obiect să asigure:
- concordanţa funcţională dintre produsul alimentar fabricat şi nevoia alimentară medie a segmentului de consumatori sau a componenţilor acestuia preconizată a fi satisfacută. Pe măsură ce se aprofundează studiile privind cererea alimentară şi se pun în evidenţă componentele ei specifice, este important să se asigure logistica distribuţiei pentru produsele agroalimentare care să le satisfacă mai corespunzator;
- concordanţa spatială între producţia de materii prime şi cea alimentara pe de o parte, şi geografia cererii alimentare pe de altă parte, ceea ce implică organizarea filierelor de produse agroalimentare (care urmăreşte echilibrarea cererii din zonele de consum cu oferta din zonele furnizoare):
- concordanţa cantitativă între volumul ofertei de produse agroalimentare şi dimensiunile cererii consumatorului. Pot exista şi situaţii de echilibru cantitativ în acele zone geografice în care volumul de materii prime necesare producţiei şi consumului agroalimentar coincide (este egal) cu consumul zonal;
- concordanţa temporală, prin a carei asigurare trebuie realizată corelarea dintre desfăşurarea continuă sau sezoniera a producţiei, respectiv distribuţiei şi a cererii agroalimentare. De aici necesitatea existenţei unor programe etapizate în cadrul pieţei, între oferta agroalimentară reprezentată prin sistemul producţie-distribuţie, cu consumul efectiv care reprezintă materializarea cererii.
Ca atare logistica reprezintă un instrument strategic în distribuţia produselor care poate fi delimitată printr-o definire operatională (logistica fiind considerată un ansamblu de activitaţi având ca scop plasarea unei cantităţi de produse la costuri scăzute şi în momentul în care există o cerere) şi o definire funcţională (prin care logistica este domeniul de fundamentare stiinţifică în cadrul circulaţiei cantităţilor de produse şi a informaţiilor necesare în acest circuit, dirijare prin distribuitori, în vederea satisfacerii nevoilor consumatorului).
Această interpretare logistică de distribuţie grupează următoarele părţi funcţionale: input-ul (cu referire la introducerea în sistem a obiectivelor procesului de transfer a produselor); procesul (reprezentând toate activităţile care sunt necesare pentru rezolvarea obiectivului); output-ul logisticii de distribuţie (materializat prin service-ul de livrare atins în procesul logistic); reacţia feed-back (ce are loc între structurile funcţionale ale procesului logistic).
In fapt, logistica în sfera marketingului încadrează patru elemente:
- alegerea unui obiectiv strategic efectuat în funcţia pieţei;
- gestiunea fluxurilor fizice;
- gestiunea informaţiilor;
- gestiunea fluxurilor financiare pe tot parcursul filierei.
De aici se poate deduce că ansamblul activităţilor logistice pot fi fundamentate din punct de vedere tehnic (cu referire la circuitul cantitativ al produselor şi al informaţiilor, asigurarea calitaţii produselor etc.), legislativ şi politic (privind reglementările asupra nivelurilor).
*) Deci între momentul obţinerii produselor agroalimentare şi până în momentul consumului efectiv intervine o serie de procese ce reprezintă logistica acestora. Ca atare logistica evidenţiază succesiunea firească (logică) a operaţiilor de transport, manipulări, depozitări, etalare, achizitionare etc., la care participă produsul cu ocazia transferării lui de la producător la consumator. De asemenea indică variantele de operaţii de pregătire şi finisare pe care le face consumatorul pentru crearea condiţiilor dorite pentru servirea produsului. Există o mare varietate de logistici a produselor agroalimentare, fiecare cu particularităţi proprii în ceea ce priveşte trebuinţele faţă de alimentele respective. Cele mai reprezentative sunt următoarele: logistici ale produselor ce nu necesită lucrări deosebite (cu referire la produsele agroalimentare care prin starea în care se află corespund trebuinţele umane, cum sunt legumele, fructele, mierea etc.); logistici ale produselor ce se asociază cu alte structuri alimentare cu referire la producerea acelor alimente considerate complete prin asocierea mai multor purtători alimentari, creând o utilitate alimentară mai apropiată de necesităţile de consum. Intre alimente de naturi diferite dar în cadrul aceleiaşi grupe de purtători alimentari, cum pot fi de exemplu alimentele făinoase, legumele etc., există logistici ale ansamblurilor de alimente şi structuri pentru protecţie şi manipulare. In acest fel logistica procesului agroalimentar are avantajul de a indica momentele pe care le parcurge acesta, iar pentru fiecare din ele pot fi identificate funcţiile ce urmeaza a fi asigurate în fazele de concepere şi fabricaţie a produsului însaşi.


Integrarea în filieră

Agentul economic încadrat într-o filiera, trebuie să cunoască nu numai structura acesteia dar şi principalele caracteristici care-i determină funcţionalitatea (fig. 11.1 şi 11.2). Ne referim la următoarele elemente aferente circuitului din cadrul filierei:



1) Dimensiunile şi modalitatea de alcătuire a diferitelor circuite funcţionale, care pentru produsele agricole şi agroalimentare se pot încadra în:
2) Importanţa relativă a subsectoarelor socio-economice şi gradul de eterogenitate a filierei. Sunt frecvente cazurile în care circuitul produsului agricol, încadrează sectorul privat (mai ales în situaţia producţiei), sectorul cooperatist (pentru activităţile de achiziţie, depozitare, livrare), sectorul de stat (în transformare mai ales) şi un ansamblu al sectoarelor de stat, cooperatiste sau private în activităţile de comercializare en gros sau en detail.
3) Gradul de capitalizare a filierei din punct de vedere al intermediarilor sau a subsectoarelor funcţionale care o compun. In cazul filierei produselor agroalimentare agentul economic intermediar poate fi preponderent pentru orice activitate.
4. Numărul mare de mărci şi repartiţia proprietăţilor asupra acestora Se poate considera un element al producţiei agricole şi derivatele acestor produse ce există în filiera.
5. Coeficientul (procentul) de penetraţie al capitalului străin în diferite puncte ale filierei.
6. Structura valorică a produsului final raportată pentru fiecare etapă
Ca atare circuitele de valorificare a produselor agricole cu intermediari se pot desfăşura într-o multitudine de variante, în raport de numărul, felul şi modul în care aceşti agenţi economici intervin în filiera respectivă. Astfel pot exista:
- varianta "producător - unitate de desfacere en detail - consumator", care constituie cel mai scurt canal de distribuţie cu intermediari . Pe un asemenea circuit pot fi găsite produse diferite cum sunt grâu, porumb, legume, ouă, carne, etc., precum şi produse alimentare “ biologice-ecologice”;
-varianta "producător - depozit al societăţilor specializate în desfacerea en detail - unitate de desfacere en detail - consumator". In acest caz aprovizionarea magazinelor se face prin depozitele de păstrare, de repartizare sau prin centrele de achiziţii şi recepţie care sunt organizate ca asociaţii comerciale sau funcţionează sub alte forme legal constitute. Aici se încadrează legumele şi fructele produse în plin sezon şi destinate consumului în stare proaspătă;
-varianta "producător - proces de industrializare - depozitare -unitate de desfacere en detail - consumator". In această variantă în cadrul circuitului apar verigi ca: depozitarea (cu referire la operaţiile de stocaj pentru produsele destinate formării şi conservării rezervei de stat, stocurilor furajere etc.), prelucrarea şi ambalarea produselor (efectuate de agenţi economici specializaţi în industrializare şi/sau semiindustrializarea produselor), preambalarea etc. Se încadrează în mod deosebit produsele agricole destinate păstrării de lungă durată în vederea consumului în stare proaspătă şi produsele recoltate în plin sezon destinate industrializării.