Investigatii de marketing

NEVOILE DE CONSUM ALIMENTAR, OBIECT AL INVESTIGAŢIILOR DE MARKETING

Imperativul major al civilizaţiei contemporane îl constituie corelarea cantitativă şi calitativă a producţiei alimentare cu cererea consumatorilor. Conform acestui deziderat este necesar să fie cunoscută specificitatea cererii alimentare, care este însă determinată de trebuinţele efective ale consumatorului. Se caută astfel un răspuns pentru consumator care işi pune problema cunoaşterii valorii de întrebuinţare a alimentelor în condiţiile dinamismului pieţii produselor agroalimentare.
Specific produselor agroalimentare, sunt urmărite trebuinţele alimentare specifice care decurg din modul de participare a elementelor implicate, existând: trebuinţe la nivelul purtătorilor alimentari (produselor agroalimentare ca materii prime ce urmează a fi prelucrate), trebuinţe la nivelul sistemelor ce realizează prelucrarea (adică sistemul industrial sau casnic de prelucrare).
Trebuinţele alimentare mai sunt influenţate şi de alţi factori considerate generali cum sunt: sexul, vârsta, masa organismului, natura solicitărilor la care este supus organismul, condiţiile ambientale etc.
Analizând în continuare dorinţele cu referire la solicitările de prelucrare şi servire a alimentelor, se pot enumera:
- Dorinţele privind prelucrarea alimentelor, care se referă la: reducerea si simplificarea proceselor şi a eforturilor de prelucrare, punerea la dispoziţia consumatorilor a unor produse complet prelucrate şi a arhitecturii funcţionale coordonate, cu trebuinţele consumatorilor; obţinerea de produse cu utilităţi solicitate de consumator; asigurarea gradului de diversificare sortimentală pe care îl impune variabilitatea şi particularitatea pieţei alimentare care urmează a fi satisfăcută. Aceste dorinţe se cer analizate mai ales cu ocazia lansării de mai multe produse pe piaţă.
- Dorinţele privind servirea alimenelor, se pot concretiza prin următoarele: organizarea servirii să fie în aşa fel încât prin intermediul ei alimentele să devină cât mai adecvate consumului efectiv; executarea servirii să se facă cu uşurinţă; cu ocazia proceselor de servire să se asigure şi satisfacţii de natură estetică iar modul de executare a lor să ţină seama de specificul şi restricţiile sociale ale consumatorilor; prin condiţiile tehnice în care sunt realizate, sistemele de servire să nu se introducă factori în ceea ce priveste starea de igienă a actului alimentar; nivelul prestaţiilor să dea sigurantă în ceea ce priveşte respectarea prescripţiilor de igienă şi să se înscrie pe linia unor stiluri de servire şi consum evoluat.
- Dorinţele privind consumul alimentar. Sunt strâns legate de procesele de consum propriu-zis, şi se referă la: prelucrarea şi asimilarea alimentelor în organism să comporte procese simple, realizable cu uşurinţă de consumator; pentru unele tipuri de alimente unii consumatori preferă să asiste sau să efectueze singuri pregătirea unor preparate culinare; alimentele care se servesc consumatorului să fie în aşa fel pregătite (prelucrate, asortate, oferite etc.), încât să asigure un cadru cât mai adecvat de punere în valoare a utilitaţii senzoriale şi nutritive de care dispun; cu ocazia şi în urma consumului alimentar să se obţină satisfacţii senzoriale şi săţietatea necesară unui echilibru nutriţional al organismului.
Este nevoie deci să se ţină seama de activităţile biologic specifice umane ale consumatorului şi condiţiile care afectează aceste activitaţi; condiţiile de muncă şi avantajele personale ce decurg din procesul muncii; activitaţile de gospodărire şi condiţiile de locuit; timpul liber de care dispune consumatorul de a crea disponibilitate sunt legate serviciile alimentare din gospodaria proprie etc.
In acest context un rol important în cercetările agro-marketing revine cunoaşterii sistemului de autoconsum. Acest sistem încadrează acei producători care sunt şi consumatorii întregii producţii realizate (deci producţia agricolă nu constituie un obiect al schimbului şi este folosită de producător şi familia sa).
Autoconsumul ridicat al agriculturii tradiţionale exprimă, în general, locul important al sectorului precapitalist, recurgând foarte puţin la relaţiile de piaţă şi trăind relativ separat de celelalte sectoare (după Bremond, J., s.a.,1995).
Semnalate ca etape istorice crizele alimentare sunt caracterizate prin necorelările ce apar între consumator şi cererea alimentara, sunt fenomene frecvent întâlnite şi care se manifestă diferit pentru anumite categorii ale populaţiei, zone geografice, etc.*)
Cele mai importante particularităţi ale crizelor alimentare contemporane sunt relevante prin formele cantitative şi calitative ale acestora (dupa Niculescu H, 1988).
Crizele alimentare cantitative, care se manifestă prin lipsa de corelaţie între volumul de alimente necesar pentru satisfacerea populaţiei ce urmeaza a fi hranită şi disponibilitaţile de materii şi produse alimentare, ceea ce duce la subnutriţie. Cauza crizelor alimentare cantitative, existente la nivelul planetei, se manifestă cu cea mai mare acuitate în acele zone în care situaţia economică, culturală şi socială prezintă subdezvoltări fiind agravată de evoluţii demografice net superioare creşterii economice.
Crizele alimentare calitative decurg din lipsa de concordanţă între structura calitativă a cererii alimentare şi consumul alimentar efectiv. Se întâlnesc trei forme ale acestora:
Crizele alimentare calitative de natură culturală constituie o realitate frecvent întâlnită. Ele sunt rezultatul nivelului scăzut de cultură alimentara a populaţiei consumatoare, care din acest motiv nu ştie să-şi determine nevoile, să-şi conceapă stiluri alimentare adecvate, să achizitioneze, să pregătească şi să consume alimente. Efectele acestor crize alimentare sunt malnutriţia (alimentaţie constituită deficitar din punct de vedere compozitional şi greşit administrată), supraalimentaţia (consumul excesiv de alimente, mult peste nevoile reale) şi, uneori, subalimentaţia (mai ales când interesele estetice precumpănesc pe cele ale unei alimentaţii rationale).
Crizele alimentare calitative de origine economică, concretizate prin carenţe calitative ale alimentaţiei care due la malnutriţie. Ele se datoresc: insuficienţei producţiei, aşa cum este criza mondială de alimente proteice, care la nivel regional este diversificată şi pentru alte componente utile ale hranei; veniturilor scăzute, care pune populaţia în imposibilitatea de a-şi procura cele necesare (cantitativ şi în structura calitativă cerută) etc.
Crizele alimentare calitative de origine ecologică, rezultate ale dezechilibrelor ivite la nivelul ecosistemelor naturale şi, cu preponderenţă, în ecosistemele organizate de om (sistemele agricole cu exploatare intensivă). Asemenea crize decurg din deficienţele tehnologiilor aplicate (de exemplu administrarea exagerată de substanţe chimice cu diferite funcţii utile, care în exces duce la poluarea produselor rezultate, precum şi apariţia şi extinderea unor epizootii şi altele). De aceasta dată cauza se regăseşte în insuficientele culturii tehnologice a producţiei.