Relatia intre cererea si oferta de produse agroalimentare

Relaţia între cererea şi oferta de produse agricole.

Valabil şi pentru agromarketing, relaţia dintre cerere şi ofertă este considerată o latură fundamentală a funcţionalitaţii pieţei produselor agricole. Preţul rezultat din această confruntare, în situaţia unui echilibru între cerere şi ofertă, are denumirea de echilibru sau preţ unic. Factorii care influenţează cererea şi oferta de produse agricole tind să se abată de la punctul de echilibru, motiv pentru care are loc în mod permanent o regularizare a preţurilor .
Referitor la acest mobil al acţiunii reciproce al cererii şi ofertei de produse agricole, se pot distinge în general două perioade:
- o perioadă scurtă, când oferta este determinată de potenţialul de producţie al sectorului agroalimentar existent, potenţial care rămâne constant în cursul acestei perioade;
- o perioada lungă, în timpul căreia potenţialul de producţie poate varia. Deci, prin modificarea cantitativă şi calitativă a factorilor de producţie din cadrul exploatăriilor agricole şi a sectorului de prelucrare unde producţia poate varia de la una sau mai multe decade anuale.
Diversitatea cererii de produse agroalimentare este o componentă importantă a politicii preţurilor produselor agroalimentare aceasta fiind determinată deci, de nevoile consumatorilor şi care este generată de următorii factori:
- consumul alimentar efectiv într-o anumită perioadă considerată actuală;
- nevoile alimentare ale populaţiei, care includ: posibilitătile de achiziţionare a produselor alimentare pe diferite categorii ale populaţiei, generaţiile tinere ale consumatorilor care nu se mai conformează schemelor anterioare de consum, influentă gusturilor individuale în alegerea alimentelor;
- factorii demografici, cu referire la: cresterea numărului populaţiei, structura pe vârstă a populaţiei, procesul de urbanizare;
- factorii economici şi politici care privesc tendinţele economice pe zone geografice, evoluţia cererii pe locuitor;
- produsele semipreparate, pe care gospodinele le cumpără facând economie de timp;
modernizarea mijloacelor de distribuţie care favorizeazâ difuzarea produselor alimentare prelucrate şi condiţionate atractiv;

- micşorarea nevoilor de calorii, cauzată de munca sedentară de la un număr din ce în ce mai mare de oameni.
Apare totuşi necesitatea ca în sfera agromarketmgului să se cunoască raportul între consum şi cererea populaţiei. Pot fi redate şi anumite laturi restricţionale din care reiese că cererea populaţiei pentru produsele agroalimentare nu se suprapune nevoilor. Aceasta se referă la: posibilitatea economică de satisfacere a nevoilor de consum de către oferta de produse agricole (dictată de nivelul fluctuant al producţiilor agricole), care în anumite perioade poate fi limitată, nevoia de consum dispune şi de alte posibilităţi de satisfacere decât cele oferite de piaţa (cum este, de exemplu, autoconsumul alimentar al populaţiei rurale); veniturile consumatorilor care în mod frecvent limitează cererea la dimensiuni sub nivelul trebuinţelor (referindu-ne la produsele industriale şi de import); modul de percepere sau însuşire a produselor alimentare de către consumatori (este vorba în acest caz de produsele agroalimentare care au suferit unul sau mai multe stadii de transformare şi sunt lănsate pe piaţă ca produse noi). Un model de corelare al cererii cu oferta de mărfuri alimentare este redată în fig.2 .
Cererea alimentară comercială.
Funcţiile complexe şi variate care se manifestă în cadrul cererii pieţei produselor alimentare conduc la cunoaşterea unor valori multiple. Ca atare, cererea alimentară reprezintă nevoile sociale ale oamenilor pentru satisfacerea trebuinţelor lor materiale legate de alimentaţie.
Cererea alimentară poate fi exprimată în mai multe forme:
- prin valori totale ale principiilor alimentare necesare pentru satisfacerea nevoilor de hrană ale populaţiei studiate (folosindu-se unitaţi fizice şi/sau energetice);
- cuantificarea componentelor sortimentale ale cererii alimentare, prin indicarea necesarului din fiecare grupă sortimentală pe perioade;
- echivalarea, prin indicatori de conversie adecvaţi, a necesarului de alimente în potenţialitaţile de producere şi distribuţie (ţinându-se seama de capacităţile de producţie şi consum, de factorii sezonieri ce influenţează veniturile consumatorilor, posibilităţile de corelare prin intermediul unor verigi de depozitare etc.).
De reţinut faptul că între trebuinţele sau nevoile sociale alimentare şi cerere exista diferenţieri. Astfel:
- numai pentru unele produse alimentare cererea este egală cu nevoia şi anume pentru produsele de primă necesitate în alimentaţie există această primă tendinţă de egalitate, dar pentru alte produse (de exemplu cele de lux) nevoia este mai mare decât cererea;
- nevoile alimentare anticipează cererea prin diferite forme de manifestare in cadrul pieţei. Aceste forme de manifestare specifice produselor alimentare sunt legate de caracteristicile nutritive, igienice şi senzoriale ale alimentelor prezentate pe piaţă;
- în timp ce trebuinţele evoluează, pe masură ce societatea se dezvoltă se influentează în acelaşi sens cererea
De aici reiese că prin analiza cererii alimentare comerciale a insăşi modului de solicitare a produselor de către consumatori se pot delimita: